Skip to content

Ultimul discurs al lui Trump înaintea alegerilor de marți. „Cele mai importante din viața noastră”

Preşedintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marţi sunt cele mai importante „din viaţa noastră”, într-o ultimă încercare de a-şi mobiliza susţinătorii înaintea votului pe care opoziţia democrată speră să-l câştige, relatează agenţiile AFP, EFE și Reuters.

„Suntem în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, cele mai importante, cred, din viaţa noastră”, a remarcat Trump într-un discurs de final de campanie, susţinut în faţa monumentului lui Abraham Lincoln din Washington şi din care a dedicat mare parte evidenţierii lucrărilor pe care le-a impulsionat la Casa Albă şi în capitală de când şi-a început al doilea mandat prezidenţial.

Pentru aceste alegeri „Partidul Democrat a nominalizat cei mai radicali şi periculoşi candidaţi din istoria SUA”, inclusiv „jihadişti şi membri ai Frăţiei Musulmane”, a susţinut Trump, o afirmaţie fără fundament pe care a repetat-o pe tot parcursul campaniei în referirile sale la candidatului democrat pentru Senat din statul Michigan, Abdul El-Sayed, care, dacă va fi ales, ar deveni primul senator musulman din istoria SUA.

Un discurs despre renovarea bazinului de la Memorialul Lincoln

Pe lângă temele strict politice, Donald Trump s-a referit 20 de minute despre diverse proiecte pe care le-a lansat, inclusiv cel de renovare al bazinului din fața Memorialului Lincoln, pentru care a fost intens criticat din cauza apariției unor probleme apărute la materialul pus în interiorul bazinului, care a început să se decojească la scurtă vreme după lucrări.

Pe lângă renovarea bazinului, președintele american a vorbit despre refacerea gazonului de la Casa Albă, noul helipad pentru elicopterul prezidențiale, terenul de golf și arcul de triumf pe care intenționează să-l construiască în capitala Statelor Unite.

„Avem multe lucruri mărețe plănuite pentru Washington”, a spus Trump revenind apoi la subiectul alegerilor. „Când veți vota, amintiți-vă: unui partid care urăște America nu i se poate permite să conducă asupra poporului care a construit țara noastră”, a comentat Trump.

Trump a anunțat grațieri pentru apropiații săi

Trump s-a implicat intens în această campanie, participând la 25 de mitinguri în mai multe state, în principal bastioane republicane care riscă să încline spre democraţi, cum ar fi Texas, Iowa şi Kansas.

Într-un interviu acordat mai devreme luni publicaţiei New York Post, Trump a asigurat că, în eventualitatea pierderii alegerilor, nu va ezita să-şi graţieze aliaţii, ca măsură preventivă în faţa unor posibile acţiuni judiciare care să rezulte împotriva acestora în urma unor anchete parlamentare lansate de către democraţi.

Miliardarul Elon Musk, principalul donator al campaniei republicane şi un aliat al lui Trump, a afirmat luna trecută că democraţii intenţionează să lanseze astfel de anchete împotriva lui dacă ar câştiga alegerile.

Conform sondajelor, pe fondul creşterii costului vieţii, inclusiv prin efectele economice ale războiului împotriva Iranului, scăderea astfel a popularităţii lui Trump ar putea duce la alegerile din 3 noiembrie la pierderea de către republicani a controlului oricum fragil asupra Camerei Reprezentanţilor, existând posibilitatea să piardă de asemenea majoritatea în Senat.

Care este miza alegerilor de la jumătatea mandatului

Alegerile pentru Congres au loc o dată la doi ani, iar atunci când se desfășoară la jumătatea mandatului de patru ani al președintelui, acestea sunt numite „midterms” în SUA.

Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului va stabili care partid politic – republicanii lui Trump sau democrații din opoziție – va controla Congresul și cât de ușor îi va fi președintelui să își pună în aplicare planurile pentru restul mandatului său.

Rezultatele sunt considerate, de asemenea, un indicator al gradului de mulțumire al americanilor față de activitatea președintelui până în prezent.

Toate cele 435 de mandate în Camera Reprezentanților, camera inferioară a Congresului, sunt supuse votului. Aleșii din camera inferioară au mandate fixe de doi ani. Camera Reprezentanților este, de regulă, locul în care sunt introduse și dezbătute proiectele de lege.

În prezent, republicanii au în această cameră 219 mandate, în timp ce democrații au 214 aleși. Alte două locuri sunt vacante în condițiile în care pentru o majoritate este nevoie de 218 voturi.

În același timp, 35 dintre cele 100 de locuri din Senat, camera superioară a Congresului, vor fi, de asemenea, puse în joc. Senatorii au mandate de șase ani. Printre alte atribuții, aceștia aprobă sau resping proiectele de lege primite de la Camera Reprezentanților.

Republicanii au în prezent 53 de senatori, democrații 45, în timp ce alți doi se declară independenți. Pentru o majoritate este nevoie de 51 de voturi.

O particularitate a sistemului electoral american este că fiecare dintre cele 50 de state constituante ale SUA beneficiază de două mandate de senator, indiferent de mărimea lor raportată la populație. Asta înseamnă că state cu populație redusă precum Vermont, Wyoming sau Alaska sunt reprezentate egal în Senat ca statele uriașe precum California, Florida, Texas sau New York.

Sistemul datează încă de la începuturile SUA ca țară independentă, când statele mici, îngrijorate că interesele lor vor fi neglijate, au obținut acest compromis de la celelalte.

Tot marți, alegătorii din mare parte a Statelor Unite vor alege și politicieni la nivel statal. Alegerile pentru funcțiile de guvernator din California, Florida, Ohio, Georgia și Michigan se numără printre cele mai atent urmărite.