Trump, mișcare de ultim moment în privința tarifelor / Răspunsul Chinei: taxe vamale de 84% pe produsele SUA / Cum au reacționat bursele, dolarul și petrolul / Obligațiunile americane, în criză

Taxele vamale „reciproce” aplicate de SUA asupra importurilor din zeci de țări au intrat în vigoare miercuri, inclusiv enormele tarife de 104% pentru produsele chinezești, președintele american ducând la un alt nivel războiul său comercial global, chiar dacă se pregătea pentru negocieri cu unele țări. Tot miercuri, China a răspuns cu taxe vamale de 84% pentru produsele americane. Ulterior, Trump a anunțat că amână, pentru trei luni, intratea în vigoare a tarifelor impuse la importurile din zeci de țări. Liderul republican a precizat însă că un tarif universal de 10% va fi menținut pentru toți partenerii comerciali ai SUA. Mai mult, el a decis că va creşte imediat taxele vamale impuse produselor din China la 125%.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus la decizia sa de a institui o pauză de 90 de zile în aplicarea unora dintre taxele vamale.
Statele Unite ale Americii nu caută „război” cu China, dar trebuie să facă „dovada fermității” în fața „amenințărilor” acesteia, a spus miercuri în Panama secretarul american al apărării, Pete Hegseth, într-o conferință regională pe probleme de securitate, citat de AFP.
Wall Street urcă puternic după ce Trump a anunțat amânarea cu 90 de zile a intrării în vigoare a tarifelor
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât şi cele de 10%, anunţate iniţial săptămâna trecută, deşi tarifele impuse Chinei au fost majorate la 125%, informează Reuters.
China a răspuns miercuri prin majorarea taxelor vamale la toate bunurile importate din SUA, de la 34% la 84%, începând cu data de 10 aprilie, după ce SUA a aplicat un tarif de 104% asupra importurilor din China.
Între timp, licitaţia Trezoreriei americane pentru obligaţiuni pe 10 ani, în valoare de 39 de miliarde de dolari, s-a încheiat în linie cu aşteptările pieţei, cu un randament maxim de 4,435%, sub estimările anterioare, semnalând o cerere solidă din partea investitorilor. Randamentul acestor obligaţiuni era cotat ultima dată la 4,370%, într-un context de vânzări pe piaţa de obligaţiuni, pe fondul volatilităţii generate de politicile tarifare.
Sectorul imobiliar, sensibil la dobânzi, şi cel al utilităţilor, deseori perceput ca alternativă la obligaţiuni, datorită veniturilor stabile, şi-au redus pierderile şi erau în creştere cu 5%, respectiv 3,2%.
Acţiunile din sectorul tehnologic au condus creşterile, Apple fiind în urcare cu 10% şi Nvidia cu 13%.
„Reflexul de a cumpăra în scădere este foarte puternic, iar prăbuşirea recentă a acţiunilor tech le face să pară ieftine comparativ cu nivelurile anterioare,” a declarat Chris Beauchamp, strateg-şef la IG, potrivit News.ro.
La ora 13:32 (ora locală), indicele Dow Jones Industrial Average creștea cu 2.305,81 puncte (+6,13%), atingând 39.959,81. S&P 500 urca cu 334,86 puncte (+6,72%) la 5.317,63, iar Nasdaq Composite creștea cu 1.254,95 puncte (+8,22%) până la 16.522,86.
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a decis o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor vamale „reciproce” impuse importurilor din zeci de țări. Va fi menținut însă un tarif universal de 10% pentru toți partenerii comerciali. Acest moratoriu de 90 de zile nu se aplică însă și tarifelor impuse Chinei.
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat miercuri că este de părere că administrația Trump din care face parte poate ajunge la acorduri cu aliații SUA privind reducerea taxelor vamale, avertizând însă că o apropiere mai mare de China ar putea avea efecte dezastruoase.
Titlurile americane de trezorerie, piatra de temelie a sistemului financiar mondial, au fost afectate miercuri de noi presiuni de vânzare, semn că investitorii se debarasează de cele mai sigure active, pe măsură ce turbulențele declanșate de noile taxe vamale americane determină vânzări forțate și o goană după numerar, scrie Reuters.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu, care se vor aplica începând cu data de 15 aprilie. Astfel, Uniunea Europeană urmează să impună taxe suplimentare, în principal de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale. Bruxelles-ul evaluează în continuare modul în care va răspunde taxelor pentru automobile şi tarifelor mai generale anunţate recent de Donald Trump.
Acțiunile Cal-Maine Foods, cel mai mare producător de ouă din SUA, au scăzut în tranzacțiile de după închiderea bursei marți, după ce compania a recunoscut că este investigată de biroul antitrust al Departamentului de Justiție al SUA, relatează Associated Press.
China va impune taxe vamale de 84% pe produsele americane, în creștere de la valoarea de acum de 34%, a anunțat miercuri ministrul chinez de Finanțe, potrivit Reuters.
China a început miercuri să cenzureze pe rețelele de socializare o parte din conținutul legat de taxele vamale americane, după ce noile taxe impuse de SUA pentru zeci de țări au intrat în vigoare, inclusiv o cotă masivă de 104% pentru mărfurile chinezești.
Rusia a criticat miercuri decizia președintelui american Donald Trump de a impune taxe vamale ridicate mai multor țări, inclusiv Chinei, o atitudine care „arată” că Washingtonul se consideră în afara „normelor” dreptului economic internațional.
„Ultima decizie a Casei Albe din domeniul vamal (…) încalcă regulile fundamentale ale Organizației Mondiale a Comerțului și arată că Washingtonul nu se consideră obligat să respecte normele dreptului comercial internațional”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, în conferința sa săptămânală.
Războiul comercial dintre Washington și Beijing „este cu atât mai îngrijorător cu cât privește cele mai mari două economii ale lumii”, a adăugat ea.
Titlurile de trezorerie americane au continuat miercuri să piardă teren, semn că investitorii se debarasează chiar și de cele mai sigure active ale lor, în condițiile în care corecția de pe piețele globale declanșată de tarifele americane ia o turnură neliniștitoare către vânzări forțate și o goană către siguranța banilor lichizi, scrie Reuters.
„Ce se întâmplă nu mai ține cont de datele fundamentale acum. Este vorba despre lichiditate”, a declarat Jack Chambers, strateg senior la compania ANZ din Sydney.
Lucru ce s-a văzut în randamentele obligațiunilor pe zece ani ale Trezoreriei SUA, o referință pe piețele financiare globale referință a activ de refugiu, iar obligațiunile americane pe termen lung sunt vândute intens de fondurile speculative.
Dolarul american a scăzut abrupt față de monedele de refugiu și față de euro, investitorii fiind îngrijorați de impactul economic al taxelor americane,
Dolarul a scăzut cu 0,8% față de yen și cu 0,4% față de francul elvețian.
De asemenea, moneda euro s-a apreciat, ajutată de informațiile conform cărora conservatorii germani au ajuns la un acord cu social-democrații de centru-stânga pentru a forma un guvern, atenuând încertitudinile politice din cea mai mare economie a UE.
Moneda unică s-a apreciat cu 0,8% față de dolar, până la 1,1044 pentru un USD, apropiindu-se de maximul de săptămâna trecută, de 1,1147 EUR.
Președintele SUA, Donald Trump, a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral. „Aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăbdare să ajungă la o înțelegere. Vă rugăm, vă rugăm domnule, ajungeți la o înțelegere. Fac orice. Fac orice, domnule”, a declarat în batjocură Trump într-un discurs înregistrat video, pe care l-a rostit marți noapte la Washington D.C.
Cât au pierdut marile companii americane care au pariat pe Donald Trump? Dezastru pentru Tesla, declin puternic pentru Amazon, Meta și Apple.
După ce au făcut donații de milioane de dolari și, în unele cazuri, au apărut la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump pentru al doilea său mandat de președinte, directorii miliardari din tehnologie și finanțe își văd acțiunile companiilor prăbușindu-se, scrie Business Insider.
Cotațiile petrolului sunt și ele pe roșu, prețul sortimentului Brent scăzând cu peste 2%, până spre 61 de dolari pe baril, dar fără a ajunge la pragul de 60 de dolari.
Pe bursele europene, indicele acțiunilor din domeniul energiei, .SXEP a suferit o corecție de 3,8%, în condițiile în care prețurile petrolului au coborât la minimele ultimilor patru ani.
Indicele nipon Nikkei a închis ședința de miercuri cu o scădere de 3,93%, indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a terminat ziua cu o corecție de 0,4%, iar indicele sud-coreean Kospi a coborât cu 1,8%.
Piețe chineze au urcat, în ciuda taxelor de 104% puse de SUA pe produsele din China, în condițiile informațiilor că Beijingul va amplifica sprijinul pentru acțiunile interne. Indicele SSE Composite din Shanghai a crescut cu 1,1%, iar Shenzhen SE Composite s-a apreciat cu 2.2%.
Principalii indici bursieri de la Londra și din întreaga Europă au scăzut miercuri dimineață, la începutul ședințelor de tranzaționare, ca urmare a intrării în vigoare a taxelor vamale impuse de Trump.
Indicele FTSE 100 a coborât cu 2,2% în primele tranzacții de miercuri, anulând imediat majoritatea câștigurilor de marți.
Indicele german Dax a scăzut cu aproximativ 2,3%, iar indicele francez Cac 40 a suferit o corecție de 2,4%. Indicele Ibex al Spaniei a scăzut, de asemenea, cu 2%. (The Guardian)
Scăderi pe bursele asiatice și pe cotațiile futures americane
Tarifele punitive ale lui Trump au zdruncinat ordinea comercială globală a ultimelor decenii, au stârnit temeri privind instaurarea unei recesiuni și au provocat scăderi mari ale acțiunilor de pe bursele lumii, notează Reuters.
Indicele S&P 500 a pierdut aproape 6.000 de miliarde de dolari din valoare de când Trump a prezentat tarifele în urmă cu o săptămână, cea mai mare corecție în patru zile de la crearea acestui indice de referință, în anii 1950. Indicele se apropie acum de intrarea în așa numita piață „bear”, definită ca una care coboară cu 20% sub cel mai recent maxim.
Vânzările de pe piețele asiatice s-au reluat miercuri după un scurt răgaz, indicele japonez Nikkei scăzând cu peste 3%, iar moneda sud-coreeană a coborât la minimul ultimilor 16 ani.
Cotațiile futures pe bursa americană indicau, miercuri dimineață, că urmează o a cincea zi consecutivă de scăderi pe Wall Street.
„O mulțime de țări vin și vor să facă înțelegeri”
Trump a oferit investitorilor semnale contradictorii cu privire la menținerea pe termen lung a taxelor vamale, descriindu-le drept „permanente”, dar lăudându-se și cu faptul că se fac presiuni asupra altor lideri pentru a cere negocieri.
„Avem o mulțime de țări care vin și care vor să facă înțelegeri”, a spus el la un eveniment la Casa Albă marți după-amiază. El a spus la un eveniment ulterior că se așteaptă ca și China să vrea să obțină un acord.
Administrația Trump a programat discuții cu Coreea de Sud și Japonia, doi aliați apropiați și parteneri comerciali importanți, iar premierul italian Giorgia Meloni urmează să efectueze o vizită săptămâna viitoare.
Vicepremierul Vietnamului, centrul de producție asiatic cu costuri reduse, afectat de unele dintre cele mai ridicate taxe la nivel mondial, urmează să discute cu secretarul Trezoreriei lui Trump, Scott Bessent, în cursul zilei de miercuri.
Perspectiva unor acorduri cu alte țări a împins în sus piețele bursiere în prima parte a zilei de marți, însă acțiunile americane și-au pierdut din câștiguri până la sfârșitul zilei de tranzacționare.
Toate se vor scumpi în SUA, avertizează economiștii
Trump aproape că a dublat taxele la importurile din China, care fuseseră stabilite la 54% săptămâna trecută, ca răspuns la tarifele de răspuns anunțate de Beijing. China a promis să lupte împotriva acestui „șantaj”.
Marile companii chineze de brokeraj s-au angajat să colaboreze pentru a ajuta la stabilizarea prețurilor acțiunilor interne ca răspuns la turbulențele provocate de taxele vamale.
Economiștii au avertizat că, în urma războiului comercial, consumatorii americani se vor confrunta probabil cu o creștere a prețurilor la orice, de la pantofi sport la vin.
Este posibil ca efectele totale ale tarifelor de miercuri să nu se facă simțite pentru o perioadă de timp, deoarece toate bunurile aflate deja în tranzit la miezul nopții vor fi scutite de noile taxe, atâta timp cât ajung în SUA până la 27 mai.
Potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos, aproape trei sferturi dintre americani se așteaptă ca prețurile articolelor de uz zilnic să crească în următoarele șase luni.
Taxele vamale de 10% aplicate anterior de Trump asupra tuturor importurilor din multe țări au început sâmbătă. Cea mai recentă rundă de taxe, care a intrat în vigoare la ora 12:01 a.m. ET (04:01 GMT), vizează țările care „fură” SUA, potrivit lui Trump.
Această listă include mulți dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite, inclusiv Uniunea Europeană, care a fost lovită cu o taxă vamală de 20%. UE a spus că este gata să negocieze cu SUA pe tema tarifelor vamale.
Uniunea Europeană va trebui să se angajeze să cumpere energie în valoare de 350 de miliarde de dolari din SUA pentru a scăpa de taxele vamale impuse de SUA, a declarat luni Donald Trump, respingând oferta Bruxelles-ului de a ridica taxele vamale reciproce pentru automobile și bunuri industriale.
Trump dă de înțeles că nu a terminat și urmează taxe „majore”
Trump a declarat că tarifele sunt un răspuns la barierele impuse produselor americane care au creat piedici pentru companiile din Statele Unite.
De asemenea, el a acuzat țări precum Japonia că și-au devalorizat monedele pentru a obține un avantaj comercial, ceea ce Tokyo neagă. Ministrul japonez de finanțe a declarat miercuri că negocierile comerciale cu Washingtonul ar putea include ratele de schimb valutar.
Trump a semnalat că s-ar putea să nu fi terminat cu taxele vamale.
În remarcile făcute marți seara în fața parlamentarilor republicani, el a declarat că va anunța în curând taxe „majore” pentru importurile de produse farmaceutice, una dintre puținele categorii de bunuri care au fost scutite de noile taxe.