Sari direct la conținut

UMB Spedition pierde contractul pentru autostrada Lugoj-Deva (lot 4) in urma unei contestatii a grupului austriac Strabag. Ofertele vor fi reevaluate

HotNews.ro
Autostrada Lugoj - Deva (lotul 4 cu rosu), Foto: Hotnews
Autostrada Lugoj - Deva (lotul 4 cu rosu), Foto: Hotnews

Asocierea dintre firmele romanesti SC Tehnostrade SRL-SC Spedition UMB SRL, firme controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrarescu, a pierdut contractul de realizare a autostrazii Lugoj-Deva, lot 4, in urma unei contestatii depuse de grupul austriac Strabag si admisa de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC).Consiliul a decis ca procedura de atribuire si evaluare a ofertelor pentru lotul de 22 de kilometri si cu o valoare estimativa de 1 miliard de lei sa fie reluata. Contractul atribuit in luna mai catre UMB a facut parte dintr-o serie de 3 contracte atribuite pentru trei loturi de autostrada dintre Lugoj si Deva, decizie luata cu mare intarziere de autoritati, la noua luni de la inchiderea licitatiilor.

Asocierea UMB-Tehnostrade a pierdut contractul de realizare a 22,14 km din autostrada Lugoj – Deva, lot 4, dupa ce CNSC a decis sa admita in parte contestatia formulata de SC Strabag AG, in calitate de lider al Asocierii SC Strabag AG/SC Straco Grup SRL.

Strabag a formulat contestatia in cauza dupa ce pe 23 mai, Departamentul pentru Infrastructura (DPIIS) condus de Dan Sova a anuntat castigatorii a loturilor 2,3,4 din autostrada Lugoj – Deva, iar compania Strabag nu s-a aflat printre castigatori, desi a depus oferte pentru fiecare lot. Astfel, Strabag a formulat o contestatie la CNSC privind atribuirea contractului pe lotul 4.

CNSC a decis sa anuleze raportul procedurii de atribuire a contractului de „Proiectare si executie autostrada Lugoj-Deva, lotul 4” si a dispus reevaluarea ofertelor admisibile pentru acest contract, in 10 zile de la comunicarea deciziei CNSC.

Decizia CNSC ca urmare a evaluarilor CNADNR pentru licitatia lotului 4 intarzie si mai mult o procedura ce s-a lungit interminabil.

Noua luni de intarziere pentru desemnearea castigatorilor

Anuntul de desemnare a castigatorilor de pe 23 mai a fost facut la exact noua luni de la momentul in care licitatia a fost inchisa si ofertele finale au fost depuse (23 august 2012). De atunci si pana in luna mai s-a schimbat guvernul, iar autostrazile care la acel moment erau in subordinea Ministerului Transporturilor condus de liberalul Ovidiu Silaghi, au trecut in guvernul Ponta 2 in subordinea lui Dan Sova, ministru delegat pentru proiectele de infrastructura.

Oficialii, in frunte cu premierul Ponta sau ministrul Dan Sova, dar si sefii CNADNR au motivat mereu intarzierea prin complexitatea ofertelor, dar au si dat vina pe alte structuri ale statului sau pe diverse contestatii. Un alt motiv, insa, pentru intarzierea acumulata il reprezinta si finantarile extrem de mici alocate proiectelor de infrastructura.

Costurile estimative pentru fiecare tronson de autostrada

Desi au trebuit 9 luni ca Guvernul sa atribuie contractele de autostrada finantate 85% nerambursabil de catre Uniunea Europeana, Departamentul condus de Dan Sova nu a precizat, in comunicatul privind atribuirile de contracte, care sunt si sumele pentru lucrari pe care le-au propus si cu care au castigat firmele mai sus prezentate.

Singurele sume disponibile public in acest moment, sunt estimarile Companiei de Autostrazi din licitatiile incheiate in august 2012.

Astfel, Pentru loturile 2 si 3, costurile estimative sunt de 2,088 miliarde de lei fara TVA – 9,3 milioane de euro in medie pe kilometru, iar pentru lotul 4 de 1,045 miliarde de lei, fara TVA, echivalentul a 10,5 milioane de euro pe kilometru.

Finantarea tronsoanelor in cauza se va face din fonduri europene nerambursabile in proportie de 85%, restul de 15% fiind asigurat de la bugetul de stat.

Pentru toate cele trei loturi, durata contractelor va fi de 6 ani si jumatate, din care 6 luni proiectarea, 2 ani executia si 4 ani garantia.

Cu ce autostrazi se leaga cele trei loturi: Lugoj – Deva lot 1, in executie si finalizat in august 2013 / Deva-Orastie, deschisa

Potrivit CNADNR, prin realizarea autostrazii Lugoj – Deva se doreste deducerea numarului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur si reducerea timpului de deplasare intre cele 2 localitati, prin crearea unui sistem care permite o crestere a vitezei medii de deplasare de la 60 km/ora la 120 km/ora.

Totodata, CNADNR sustine ca realizarea autostrazii va duce la reducerea impactului asupra mediului, in special prin reducerea poluarii in localitatile care sunt in prezent traversate de infrastructura rutiera existenta.

Autostrada Lugoj - Deva (lot 1) - in constructie

Autostrada Lugoj – Deva (lot 1) – in constructie

Foto: Hotnews

Lotul 1 al autostrazii Lugoj – Deva este deja in constructie cu termen de finalizare in august 2013, iar in continuare de la Deva pana la Orastie s-au inaugurat deja 32 de kilometri de autostrada.

Lotul 1 al autostrazii Lugoj – Deva are o lungime de 27,620 km, insa presupune si realizarea unui drum de legatura in lungime de 11,4 km (drumul de legatura are termen de finalizare actualizat pentru luna decembrie 2013).

Constructorul este Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA – Cossi Construzioni SpA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro