Sari direct la conținut

Umilit de Arabia Saudită, Joe Biden reevaluează relațiile americane cu Riadul, unul dintre cei mai vechi aliați ai Statelor Unite

HotNews.ro
Joe Biden alaturi de printul mostenitor saudit, Mohammad bin Salman, Foto: Saudi Press Agency / UPI / Profimedia Images
Joe Biden alaturi de printul mostenitor saudit, Mohammad bin Salman, Foto: Saudi Press Agency / UPI / Profimedia Images

Președintele american Joe Biden reevaluează relația Statelor Unite cu Arabia Saudită după ce OPEC și statele afiliate grupului au anunțat săptămâna trecută tăierea producției de petrol, a declarat marți John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate națională, citat de Reuters.

„Cred că președintele a fost foarte clar că aceasta este o relație pe care trebuie să continuăm să o reevaluăm, pe care trebuie să fim dispuși să o revizităm”, a declarat Kirby într-un interviu acordat televiziunii CNN.

„Iar cu siguranță în virtutea deciziei OPEC, cred că acolo este”, a spus el cu privire la poziția președintelui american.

Kirby a mai precizat că Joe Biden este dispus să lucreze alături de Congresul de la Washington în ceea ce privește relațiile diplomatice viitoare cu Arabia Saudită.

Comentariile acestuia vin în contextul în care Bob Menendez, președintele democrat al Comitetului pentru Relații Externe din Senatul american, a cerut luni înghețarea cooperării cu Arabia Saudită, afirmând că măsura ar trebui să vizeze inclusiv majoritatea vânzărilor de armament către Riad.

Acuzații dure la Washington față de Arabia Saudită

Menendez a acuzat regatul saudit că ajută Rusia să plătească pentru războiul din Ucraina ca urmare a creșterii preconizate a prețurilor la petrol după decizia luată de OPEC+ săptămâna trecută.

Kirby a mai spus marți că Biden este dezamăgit de decizia de a tăia producția de petrol și că este „dispus să lucreze cu Congresul pentru a analiza cum ar trebui să arate relația [cu Arabia Saudită] în viitor”.

„Iar eu cred că el este dispus să înceapă să poarte aceste conversații imediat. Nu cred că acesta este un lucru care trebuie să aștepte sau care ar trebui să aștepte mult timp”, a adăugat oficialul american.

El a subliniat că această problemă nu este legată doar de războiul din Ucraina, ci că ea ține de interesele de securitate națională ale Statelor Unite.

Tăierea producției de petrol, o umilință pentru Joe Biden

Decizia luată de OPEC reprezintă o înfrângere diplomatică personală pentru Joe Biden care în luna iulie a efectuat o vizită oficială în regatul saudit tocmai pentru a cere Riadului să pună mai mult petrol pe piață.

El s-a întâlnit inclusiv cu prințul moștenitor Mohammad bin Salman, devenind astfel primul șef de stat important care a acceptat o întâlnire cu acesta după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în octombrie 2018.

Un raport publicat de serviciile americane de informații în luna februarie a anului trecut îl numește explicit pe bin Salman ca fiind cel care a autorizat operațiunea de asasinare a jurnalistului la ambasada saudită din Istanbul.

Însă miercurea trecută OPEC+ a convenit în cadrul unei reuniuni ce a avut loc la Viena nu doar să reducă producția mondială de petrol, ci să efectueze cea mai mare tăiere a sa de la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020.

Decizia a căzut prost pentru președintele american și fiindcă a venit cu o lună înaintea alegerilor parțiale (midterm) pentru Congresul american în care democrații vor încerca să mențină controlul asupra Camerei Reprezentanților, camera inferioară a legislativului de la Washington, în contextul în care Biden a fost nevoit să își apere politicile economice în fața creșterii prețurilor la carburanți în SUA.

Regatul saudit este considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu încă de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dinastia Saud care conduce țara fiind îngrijorată la momentul respectiv și în deceniile care au urmat de expansiunea comunismului în regiune.

Arabia Saudită este de asemenea unul dintre cei mai importanți clienți ai companiilor americane de armament.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro