Sari direct la conținut

Un anaconda galben, capturat în Germania, după şase zile petrecute în natură

HotNews.ro
Un anaconda galben, capturat în Germania, după şase zile petrecute în natură

Un expert în reptile, contactat de autorităţile din oraşul german Dusseldorf, a reuşit să captureze un anaconda galben, ce are o lungime de 2,4 metri şi care fusese văzut în urmă cu şase zile în apropierea unui lac, informează DPA, citată de Agerpres.

Sebastian Schreiner, specialist în reptile în cadrul Serviciului de Pompieri din Dusseldorf, a reuşit să prindă din a doua tentativă acest şarpe uriaş, miercuri, în tufişurile de pe malul unui lac.

Şarpele a fost văzut prima dată de un fotograf prin lentilele aparatului său de filmat.

El a alertat mai întâi săptămâna trecută, joi, un pescar localnic, care a crezut iniţial că acea pată galbenă din tufiş erau deşeuri ce fuseseră aruncate în lac. După ce a văzut că era vorba despre un şarpe real, pescarul s-a retras imediat, iar accesul pe malurile lacului a fost interzis de autorităţi.

Anaconda galbenă este o specie nativă din sudul Americii de Sud şi se numără printre cei mai mari şerpi din lume. Această reptilă nu este veninoasă, însă îşi ucide prada prin constricţie.

Modul în care acel şarpe, ce poate să ajungă până la o lungime de patru metri, a ajuns în lacul german nu este deocamdată cunoscut.

Autorităţile nu se aşteaptă ca stăpânul reptilei să îşi revendice animalul de companie. „Riscă să fie nevoit să achite costuri considerabile”, a declarat Michael Gorgs, purtător de cuvânt al unei municipalităţi din proximitate, Meerbusch.

Uriaşul şarpe galben va fi transferat la un centru pentru animale din Brueggen, o localitate aflată în apropiere de graniţa cu Olanda. Experţii sunt de părere că reptila nu ar fi putut să supravieţuiască iernilor din Germania dacă ar fi rămas în libertate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro