Un avion Blue Air care pleca de la Cluj-Napoca la Bucureşti s-a întors din zbor după ce un motor a dat semne de avarie
Un avion Blue Air care a plecat de la 21.30 din Cluj-Napoca cu destinaţia Bucureşti a avut o problemă la unul dintre motoare imediat cum s-a desprins de pe pistă, moment în care s-a auzit un sunet puternic, iar aeronava a început să trepideze energic, relatează Profit.ro, citat de news.ro.
Unul dintre pasageri a declarat pentru Profit.ro că a văzut scântei ieşind din motorul din partea stângă şi, după câteva zeci de minute de zbor, aeronava a revenit la sol pe aeroportul Avram Iancu.
„Imediat ce avionul s-a desprins de sol, am auzit o bubuitură puternică venind dinspre motorul stâng, iar avionul a început să trepideze foarte tare. Probabil că a intrat o pasăre în motor pentru că am observat scântei ieşind din el. Dar poate că norocul nostru a fost că la Cluj-Napoca plouă. Avionul era aproape plin şi toţi am fost îngroziţi, mai ales că a survolat zona aproximativ 45 de minute până a aterizat pe aeroportul din Cluj-Napoca, probabil ca să mai consume din kerosen”, a declarat pasagerul.
În avion se aflau între 80 şi 100 de persoane. Pe pistă, avionul a fost aşteptat de maşini de pompieri. Pasagerii au fost debarcaţi şi li s-a spus că o nouă cursă care pleacă din Cluj-Napoca la miezul nopţii ar putea să-i aducă în Bucureşti.