Un avocat numit Mark Zuckerberg a dat în judecată Facebook: „Nu e amuzant”
Un avocat american cu același nume ca fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, dă în judecată rețeaua de socializare, susținând că aceasta îi suspendă în mod repetat contul pe motiv că ar folosi o identitate falsă, relatează BBC.
Mark S. Zuckerberg spune că Facebook i-a dezactivat contul de 5 ori în ultimii 8 ani și că acest lucru l-a costat mii de dolari în venituri pierdute.
Procesul intentat de acesta, un avocat specializat în falimente din statul Indiana, precizează că el practică avocatura de 38 de ani – încă de pe vremea când Mark E. Zuckerberg, devenit între timp unul dintre cei mai bogați oameni din lume, era un copil mic.
„Nu e amuzant,” a spus avocatul Zuckerberg pentru postul local WTHR-TV din Indianapolis. „Nu atunci când îmi iau banii”, a subliniat el.
Documentele judiciare depuse de acesta acuză Meta, compania care deține Facebook, de încălcarea contractului întrucât el a plătit 11.000 de dolari pentru publicitate pe rețeaua de socializare, care a fost retrasă odată cu închiderea conturilor sale.
„E ca și cum ai cumpăra un panou publicitar pe marginea autostrăzii, ai plăti oamenilor pentru panou, iar apoi ei ar veni și ar pune o pătură uriașă peste el și tu nu mai beneficiezi de ceea ce ai plătit”, a declarat el pentru WTHR.
„Eu sunt Mark Steven, el e Mark Elliott” Zuckerberg
Emailurile cu Facebook pe care domnul Zuckerberg le-a împărtășit presei locale arată că firma l-a acuzat că nu își folosește „numele autentic”.
El a spus că a trimis fotografii cu actul său de identitate, cardurile de credit și mai multe poze cu fața sa pentru a-și dovedi identitatea. „Eu sunt Mark Steven. Iar el e Mark Elliot”, a mai spus acesta pentru WTHR.
Ultima oară Facebook i-a închis contul în luna mai și l-a restabilit doar după intentarea procesului.
Într-o declarație, compania a spus că a „restabilit contul lui Mark Zuckerberg, după ce a constatat că fusese dezactivat din greșeală”.
