Sari direct la conținut

Un bărbat care a împlinit 100 de ani ia micul dejun la McDonald's de mai bine de o treime din viața sa

HotNews.ro
Hamburger si cartofi prajiti serviti la McDonald's, Foto: Fir Mamat / Alamy / Profimedia Images
Hamburger si cartofi prajiti serviti la McDonald's, Foto: Fir Mamat / Alamy / Profimedia Images

Zan White, un bărbat din statul american Virginia de Vest, și-a celebrat vineri a 100-a zi de naștere la McDonald’s la restaurantul fast-food unde servește masa de 36 de ani, relatează Business Insider.

White ia masa la același restaurant McDonald’s din Elkins, un orășel cu o populație de nici 7.000 de locuitori, alături de un grup de prieteni pe care localnicii l-au poreclit „Clubul ROMEO”, de la „Retired Old Men Eating Out” (Bărbați vârstnici care iau masa în oraș).

Bărbatul a declarat pentru postul local de televiziune WDTV că nu este sigur de ce a trăit atât de mult, dar că nu intenționează să își schimbe obiceiurile alimentare prea curând.

„Vin aici de 36 de ani, nu mă pot opri acum”, a glumit acesta.

White și-a trăit toată viața în orășelul din Virginia de Vest, cu excepția unei perioade din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a servit în Marina Statelor Unite ca tehnician de reparare a radarelor.

„Mă aflam în Golful Manilla [din Filipine] când s-a încheiat războiul și nava mea s-a îndreptat spre Tokyo. Eu și cu încă un tip dădeam niște examene de ofițer așa că ne-au lăsat acolo iar nava noastră a mers mai departe. Așa că a trebuit să facem autostopul din Manilla la Tokyo la bordul unor avioane”, a povestit el pentru WDTV.

Pe lângă tort și cadouri White a primit și o „amendă onorifică” din partea șerifului local pentru „100 de ani de condus neglijent” și o plachetă comemorativă. Deși ajuns la o vârstă venerabilă, bărbatul conduce în continuare, reînnoindu-și recent permisul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro