Skip to content

Un bărbat care a vrut să mute o piatră neobișnuită de pe câmp a avut parte de surpriza vieții în Egipt

Un bărbat din Egipt care lucra pe un teren din apropierea locuinței sale a dat întâmplător peste o piatră neobișnuită, declanșând o campanie de săpături arheologice care a scos la iveală rămășițele unei statui despre care se crede că avea cândva o înălțime de aproape 8,5 metri, relatează revista People.

Descoperirea a avut loc în satul Behebat al-Hijara din guvernoratul Gharbia, aflat în nordul Egiptului.

Proprietarul locuinței a găsit o piatră acoperită cu inscripții și a alertat autoritățile arheologice locale, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt.
O echipă de inspectori a ajuns la proprietate și a confirmat că piatra era un artefact antic.

Descoperirea a determinat Consiliul Suprem al Antichităților din Egipt să organizeze săpături arheologice mai ample, în urma cărora au fost scoase la iveală rămășițele a două statui regale de dimensiuni impresionante și un bloc de granit roz care poartă inscripții hieroglifice.

Descoperire legată de unul dintre cei mai faimoși faraoni din istoria Egiptului

Una dintre statui a fost identificată ca reprezentându-l pe regele Ramses al II-lea, care a domnit în Egipt în urmă cu peste 3.000 de ani. Arheologii cred că și cea de-a doua statuie ar putea să-l înfățișeze pe Ramses al II-lea, prezentat în numeroase filme produse de Hollywood drept faraonul din timpul exodului evreilor din Egipt.

Prima descoperire a constat într-un cap de piatră enorm, cu o înălțime de aproximativ 1,6 metri, potrivit lui Hisham El-Lithi, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților. Capul îl înfățișează pe Ramses al II-lea purtând coroana dublă, simbol al unificării Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos.

Cercetătorii au recuperat, de asemenea, o parte din stâlpul dorsal al statuii, pe care se află o inscripție ce conține unul dintre numele regale ale faraonului. Pe baza dimensiunilor capului, El-Lithi a declarat că statuia completă, inclusiv soclul, ar fi putut avea inițial o înălțime de aproximativ 8,5 metri.

La aproximativ 0,9 metri nord de cea de-a doua statuie, echipa a găsit un bloc de granit roz cu o lungime de aproximativ 1,3 metri. Piatra poartă inscripții hieroglifice care conțin două dintre titlurile regale ale lui Ramses al II-lea, inclusiv „Regele Egiptului de Sus și de Jos” și „Fiul lui Ra”, potrivit ministerului.

Localnicul, lăudat de guvernul egiptean

Descoperirea ar putea oferi noi informații despre istoria localității Behebat al-Hijara, un sit arheologic din Delta Nilului, cunoscut pentru vestigiile unui templu de mari dimensiuni dedicat zeiței Isis.

Sherif Fathy, ministrul egiptean al Turismului și Antichităților, a salutat descoperirile, afirmând că acestea reprezintă o contribuție importantă la patrimoniul arheologic al țării și ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine importanța istorică a zonei.

Fathy l-a lăudat, de asemenea, pe proprietarul locuinței pentru că a raportat prompt descoperirea pietrei, în loc să încerce să o îndepărteze sau să o păstreze.

Ministrul a subliniat astfel rolul pe care cetățenii obișnuiți îl pot avea în protejarea patrimoniului cultural al Egiptului pentru generațiile viitoare.

FOTO articol: Mostafa Eissa / Dreamstime.com.