Sari direct la conținut

Un barbat in varsta de 87 de ani a creat o noua versiune a jocului Sudoku

HotNews.ro
Walter LaVarre , Foto: kickstarter.com
Walter LaVarre , Foto: kickstarter.com

Un inginer din Salt Lake City, SUA, a transformat pasiunea sa pentru numere într-o ocupație diferită de specializarea sa, creând o nouă versiune a jocului Sudoku, scrie ksl.com.

LaVarre Walter, în vârstă de 87 de ani, a absolvit Universitatea din Utah în anul 1954 cu o diplomă în ingineria chimică, continuând apoi să lucreze ca inginer pentru o companie americană de exploatare a gazelor naturale.

Walter a avut dintotdeauna o pasiune pentru cifre, iar colegii săi de muncă îl apreciau pentru abilitățile sale de calcul. „Unul dintre sefii mei îmi spunea adesea: ‘Nu poți manipula oamenii, dar cu siguranță că poți manipula cifrele'”, a declarat Walter pentru publicația americană ksl.com.

Din 1989, când a ieșit la pensie, Walter a continuat să lucreze cu numerele și să rezolve tot felul de puzzle-uri de aritmetică, iar în aprilie 2014, el a venit cu ideea de a crea un nou puzzle Sudoku.

După ce și-a testat ideea timp de șase luni, Walter a creat Sukokross, un puzzle Sudoku cu o cruce în mijloc, care adăugă restricții în plus, făcând jocul mai greu de rezolvat. Crucea este situată în centrul grilei, este de 3 spații pe 3, și trebuie să conțină câte o singură inserție a numerelor de la 1-9, pe fiecare rând sau coloană.

Walter a făcut 175 de puzzle-uri Sukokross și a primit, în luna octombrie a anului trecut, drepturile de autor pentru cartea sa pe care a lansat-o pe Kickstarter în luna martie pentru a obține fondurile de publicare pentru 150 de bucăți.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro