Sari direct la conținut

Un bebeluș născut de o tânără de 15 ani, diagnosticată cu gripă, a murit

HotNews.ro
Un bebeluș născut de o tânără de 15 ani, diagnosticată cu gripă, a murit

Un bebeluș care a fost născut la Maternitatea din Buzău, de o adolescentă de 15 ani, a murit luni, iar tânăra a fost transferată imediat după naștere la Spitalul Marie Curie din București, relatează Mediafax. Reprezentantul DSP Buzău, Carmen Scântei, a declarat că bebelușul s-a născut duminică, iar luni dimineața a murit. Medicii spun că șansele de supraviețuire ale bebelușului erau mici de la naștere, acesta primind nota 2.

„Bebelușul a murit azi dimineață ( luni – n.r.) la Maternitatea din Buzău. A avut probleme medicale foarte mari, șansele de supraviețuire fiind mici de la început. A avut o notă între doi și trei, la naștere. Medicii neonatologi s-au luptat pentru viața lui”, a declarat Carmen Scântei.

Potrivit acesteia, nu se știe deocamdată cauza decesului, aceasta urmând a fi stabilită în urma necropsiei.

Carmen Scântei a mai precizat că imediat după naștere, starea mamei, o adolescentă în vârsta de 15 ani, s-a agravat, probele recoltate confirmând diagnosticul de gripă în cazul ei: „Vorbim despre o sarcină nedeclarată și neurmărită. Mama s-a internat pentru prima oară în data de 4 decembrie, însă a avut mai multe internări întrucât pleca. A început, la un moment dat să facă febră. A fost trimisă de la Spitalul din Râmnicu Sărat la Buzău, la maternitate, a fost văzută și de un medic de la Secția de Infecțioase. După naștere, starea ei s-a agravat și a fost trimisă la București.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro