Sari direct la conținut

Un britanic a primit o slujba dupa ce a afisat o pancarta cu mesajul "Va rog!!! Dati-mi un job"

HotNews.ro

Un britanic in varsta de 23 de ani, care se saturase sa fie somer, a iesit in strada cu o pancarta afisand mesajul „Va rog!!! Dati-mi un job”, iar dupa trei ore de stat in ploaie, un om de afaceri s-a oprit si i-a oferit un loc de munca, relateaza Daily Telegraph.

Mark Wheeldon a fost somer in ultimii doi ani si a decis sa se „vanda” pe cea mai aglomerata strada din orasul Stoke-on-Trent, in timpul orelor de varf ale diminetii.

Dupa trei ore, un om de afaceri a oprit in dreptul sau si i-a oferit un job pe loc. Vince Champion, directorul unei fabrici de cherestea, l-a observat pe Wheeland in drumul spre serviciu si s-a intors sa il ia cu el. L-a intervievat, iar dupa 20 de minute l-a angajat.

„Planuiam sa stau pana la ora de varf de seara si apoi sa tot vin pana cand cineva mi-ar fi oferit un loc de munca. Am fost peste tot sa imi caut de lucru dar nu am avut noroc”, a explicat Wheeland.

Tanarul a fost nevoit in ultimii doi ani sa stea acasa pentru a avea grija de partenera sa, care sufera de artrita reumatoida. El lucrase in trecut ca decorator si zugrav.

Champion a povestit ca plecase sa cumpere sandvisuri pentru colegi cand l-a zarit pe Wheeland.

„M-am gandit ca, daca cineva poate sta in acel potop – era o ploaie torentiala – atunci inseamna ca sunt foarte determinati sa gaseasca un loc de munca. Atitudinea mea a fost ca ar fi un bun de pret pentru companie.”

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro