„Un continent al teoreticienilor conspirației, al extremiștilor și al furiei” – Avertismentul lui Macron și legătura cu România
Pe 3 octombrie, de Ziua Unității Germane, președintele Franței a ținut un discurs în care a spus câteva lucruri importante, care au trecut, oarecum, pe sub radar. Emmanuel Macron a vorbit despre distrugerea democrației europene prin intermediul rețelelor sociale „controlate, fie de mari antreprenori americani, fie de mari companii chineze, ale căror interese nu sunt deloc supraviețuirea sau buna funcționare a democrațiilor noastre.” În ediția de marți a newsletter-ului „Rațiunea, înapoi!” puteți citi o analiză despre avertismentul președintelui francez și legăturile cu situația din România.
„Dacă noi, europenii, nu ne trezim (…) în 10 ani toți cei care se joacă cu această infrastructură digitală vor fi câștigat. Iar noi vom fi un continent al teoreticienilor conspirației, al extremiștilor, al zgomotului și al furiei”, a spus Macron la Saarbrücken, un oraș german cu 181.000 de locuitori, aflat la granița cu Franța și care, în decursul istoriei, și-a schimbat apartenența statală de cinci ori, din cauza războaielor europene.
În discursul său, liderul francez a subliniat „naivitatea” celor care cred că democrația înseamnă doar alegerea unor reprezentanți ce votează legi, când, de fapt, e mai mult decât atât: „sufletul democrației îl reprezintă poporul și opiniile publice care se formează în spațiul public”. Macron s-a inclus printre acești „naivi”.
„Am permis dezvoltarea unui spațiu public democratic în care toată lumea este ascunsă și anonimă, în care regula este că trebuie să insulți pe alții dacă vrei să fii popular, în care nu știi, dacă ai de-a face cu oameni reali sau falși, și în care acorzi aceeași valoare cuiva care strigă mult mai tare și îți spune: „Acest vaccin nu este un vaccin, ceea ce îmi spui este fals” și răspândește cea mai gravă formă de dezinformare”. (…)
Am fost incredibil de naivi să încredințăm spațiul nostru democratic rețelelor sociale controlate, fie de mari antreprenori americani, fie de mari companii chineze, ale căror interese nu sunt deloc supraviețuirea sau buna funcționare a democrațiilor noastre. (…)
Am permis dezvoltarea unor spații publice în care se face totul pentru a împiedica rațiunea, deoarece, în ultimă instanță, emoția este superioară argumentului și că emoția negativă este superioară emoției pozitive”.
Ce vrea să spună Macron este că degeaba ai libertatea de a-ți alege liderii, dacă alegerea nu se face pe baza propriei rațiuni, ci este determinată de dezinformare, dar și de „algoritmii concepuți pentru a promova excitația cognitivă și reacțiile exagerate”.
Legătura cu România este evidentă.
Tot articolul poate fi citit în ediția de marți, 7 octombrie, a newsletter-ului „Rațiunea, înapoi!”. Pentru a-l primi pe mail trebuie să vă abonați aici:
