„Un copil are nevoie de un mediu curat, nu de unul steril”. Un neonatolog explică de ce nu trebuie să transformăm casa într-un laborator
În primele luni de viață ale unui bebeluș, orice strănut poate deveni motiv de îngrijorare, fiecare masă se poate transforma într-un test, iar sfaturile venite din toate direcțiile nu fac decât să sporească nesiguranța părinților.
Dr. Raluca Tocariu, medic primar neonatologie și șef Secție Neonatologie la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, explică ce comportamente și schimbări sunt normale la un nou-născut, în ce situații se impune un control de urgență și de ce, uneori, cel mai bun lucru pe care îl pot face proaspeții părinți este să renunțe la presiunea de a face totul perfect.
Există semnale care nu trebuie puse automat pe seama perioadei de adaptare. Dificultatea de a respira, colorația albăstruie persistentă, febra, refuzul repetat al alimentației, somnolența neobișnuită sau dificultatea de a trezi copilul pentru masă sunt motive pentru care părinții trebuie să ceară ajutor medical.
Dincolo de îngrijirea copilului, Dr. Raluca Tocariu vorbește și despre presiunea pusă asupra mamelor, despre sfaturile nesolicitate și despre nevoia acestora de a fi sprijinite, nu evaluate.
Primele zile cu un nou-născut sunt pline de întrebări și temeri. Care sunt cele mai frecvente lucruri de care se sperie părinții, deși sunt perfect normale la un bebeluș?
Dr. Raluca Tocariu: Cred că primul lucru pe care îl spun părinților este că un nou-născut nu este un adult în miniatură. Are particularități absolut normale, dar care pot părea îngrijorătoare atunci când le vezi pentru prima dată. Părinții se sperie frecvent de respirația neregulată, de strănut, de sughiț, de faptul că bebelușul doarme foarte mult sau, dimpotrivă, are perioade în care pare că vrea să stea permanent la sân. Îi pot îngrijora mâinile și picioarele mai reci, descuamarea pielii, mici erupții cutanate, regurgitațiile sau scaunele care își schimbă aspectul și frecvența în primele zile. Alte motive frecvente de îngrijorare sunt aspectul bontului ombilical, secrețiile oculare, aspectul organelor genitale.
Și plânsul este interpretat adesea ca semn că „ceva nu este în regulă”. Dar plânsul este, la această vârstă, una dintre principalele forme de comunicare. Este bine de precizat aici că, în primele șase săptămâni, durata medie a plânsului sau a agitației poate ajunge la aproximativ 2 ore pe zi. Scade ulterior, spre 10–12 săptămâni, la aproximativ o oră pe zi.