Un deputat ales pe lista UDMR a depus un proiect de lege prin care se elimină proba de română pentru elevii maghiari, la evaluarea națională și la BAC / Korodi: UDMR nu susține inițiativa
Deputatul Kulcsár-Terza József-György a depus la Parlament un proiect de lege care prevede eliminarea probei de limba română la Evaluare Națională și BAC pentru elevii maghiari, pe motiv că aceștia ar fi discriminați.
Propunerea legislativă a fost anunțată de Partidul Civic Maghiar la începutul luni mai și nu este susținută de către grupul UDMR. De altfel, deputatul Kulcsár-Terza József-György este membru al PCM și este afiliat grupului UDMR.
Inițiativa propune modificarea articolelor din legea educației referitoare la evaluările de la finalul claselor a VI-a și a VIII-a, precum și la bacalaureat.
În expunerea de motive a proiectului de lege, inițiatorul susține că elevii care au studiat în altă limbă decât cea română ar fi discriminați chiar „în condiția în care ar fi obligați la a susține două examene de limbă și literatură română și una maternă”.
Liderul grupului UDMR de la Camera Deputaților, Attila Korodi a declarat pentru HotNews.ro că proiectul nu este asumat de UDMR. „Orice modificare în acest sens ar trebui precedată de o dezbatere cu experți și decidenți în sistemul educațional în limbile minorităților naționale , în cazul nostru cu experți maghiari în educație. Nu s-a făcut nici o dezbatere, efectiv după anunțul PCM iar la trei zile a fost depus proiectul. Nu avem cum susține!”, a declarat Korodi.
Partidul Civic Maghiar a anunța pe 5 mai într-o conferință de presă, că va propune un proiect de lege care să modifice legea educației astfel încât să nu mai fie obligatoriu examenul de limbă română pentru elevii maghiari. PCM susține că elevii care aparțin minorităților naționale sunt discriminați fiind obligați să susțină un examen suplimentar în comparație cu elevii români.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!