Un deputat rus cere modificarea bancnotei de 100 de ruble motivand ca se pot vedea partile intime ale zeului Apollo
Un deputat rus, membru al partidului nationalist, a cerut Bancii Centrale sa schimbe designul bancnotei de 100 de ruble invocand faptul ca bancnota curenta, pe care apare o imagine semi-nud a zeului grec Apollo, care reproduce o statuie simbol al Teatrului Bolsoi de la Moscova, incalca legea care ii protejeaza pe copii de informatii periculoase, scrie Russia Today.
Intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Bancii Centrale, Elvira Nabiullina, deputatul Roman Hudiakov noteaza ca pe bancnota se pot vedea „partile intime” ale lui Apollo. Statuia reprezentata pe bancnota de 100 de ruble il prezinta pe zeul grec care patroneaza Artele, conducand un car cu 4 cai.
Potrivit politicianului rus, imaginea incalca noile legi anti-pornografie care ii protejeaza pe minori de informatii periculoase. Spre deosebire de statuia originala, bancnota nu are nicio valoare istorica sau culturala, si nici nu este o reclama la un produs cu acces controlat. Prin urmare, sustine Hudiakov, trebuie sa fie adus in limitele reglementarilor legislative in vigoare.
„Avand in vedere faptul ca astfel de bancnote sunt adesea date copiilor ca bani de buzunar, cer ajutorul dumneavoastra pentru schimbarea designului bancnotei, sau pentru aducerea ei, in vreun alt fel, in conformitate cu legile in vigoare”, se arata in scrisoarea publicat marti de cotidianul Izvestia.
Hudiakov sugereaza ca noul design ar putea reprezenta unul dintre monumentele importante din Sevastopol, ca simbol al statului de oras erou sau baza militara strategica.
„Legea pentru protectia minorilor de informatii care le afecteaza sanatatea sau dezvoltarea” a intrat in vigoare in 2010. In septembrie 2012 a fost amendata pentru a curprind unele fenomene legate de informatiile online. Inca de la inceput, legea a fost criticata pentru utilizarea de termeni care nu sunt definiti legali, precum „valori familiale” sau „relatii sexuale”.
Teatrul Bolsoi este unul dintre simbolurile Moscovei, impreuna cu statuia care il infatiseaza pe Apollo, creata de Piotr Klodt in 1853.