Sari direct la conținut

Un distrugător SUA, trimis pentru a demonstra sprijinul pentru aliații NATO, a intrat în Marea Neagră

HotNews.ro
USS Porter a sosit in Romania, Foto: US Navy
USS Porter a sosit in Romania, Foto: US Navy

Distrugătorul american USS Porter (DDG-78) a tranzitat joi Strâmtoarea Bosfor, intrând în Marea Neagră, cu scopul consolidării „stabilităţii regionale” prin cooperarea cu aliații din cadrul Alianţei Nord-Atlantice și pentru a demonstra sprijinul Statelor Unite pentru partenerii din regiune, potrivit Mediafax.

USS Porter, distrugător de clasă Arleigh Burke, este a șasea navă americană care intră în Marea Neagră în cursul acestui an, informează site-ul U.S. Naval Institute (USNI) News.

„Operațiunile navale pe care le desfășurăm în Marea Neagră cu aliații și partenerii noștri mențin relațiile puternice care sunt necesare pentru stabilitatea regională”, afirmă viceamiralul Lisa M. Franchetti, comandantul Flotei a 6-a a SUA.

Forțele Navale americane și-au sporit prezența în Marea Neagră după anexarea regiunii Crimeea de către Rusia, în 2014.

Nava USS Porter, staționată la baza Rota, Spania, desfășoară misiuni navale în zona de operațiuni a Flotei a 6-a a SUA în sprijinul intereselor de securitate ale SUA în Europa. Forțele navale americane desfășoară misiuni navale de rutină în Marea Neagră în concordanță cu dreptul internațional și Convenția de la Montreux, se mai arată într-un comunicat al autorităților militare americane.

Distrugătorul american va întreprinde inițial o vizită în portul Varna din Bulgaria, în perioada 9-11 August, cu ocazia Zilei Marinei bulgare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro