Un experiment climatic neintenționat: Reducerea bruscă a emisiilor din transporturile maritime produce o încălzire substanțială
În 2018, am publicat un articol care a prezentat cititorilor români intenția Organizației Maritime Internaționale (IMO) de a impune, cu începere de la 1 ianuarie 2020, o reducere drastică a emisiilor de dioxid de sulf (SO2) produși de combustibilul maritim, de la 3,5% la 0,5% (IMO2020).
Decizia IMO2020 a fost luată din rațiuni eco-umanitare: Arderea păcurii, care propulsează cele peste 100.000 nave ale flotei comerciale internaționale, generează dioxid de sulf. Ajungând în troposferă, SO2 poate produce ploi acide, smog, astm, boli cardiovasculare și respiratorii. Pentru susținătorii politicilor „verzi”, o astfel de reglementare a emisiilor, decretată de la cel mai înalt nivel (IMO este o agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite), a fost o dovadă că puterea politică poate impune cu forța legii acțiuni concrete de controlare a utilizării combustibililor fosili – un pas concret spre restricționarea și, în final, interzicerea folosirii lor.
Ceea ce funcționarii de la IMO-UN au neglijat – din ignoranță? din interes politic? – este o realitate simplă, pe care în 2018 am prezentat-o astfel:
Pe de altă parte, același SO2, când ajunge în stratosferă, se transformă în aerosoli de acid sulfuric, care rămân acolo multă vreme. Aceștia reflectă și absorb radiația solară incidentă, reducând astfel cantitatea de energie care afectează atmosfera inferioară și suprafața Pământului. Efectul net este o răcire a celor două zone. Injectarea norilor cu SO2 devine astfel una dintre metodele de ge0-inginerie climatică recomandată pentru diminuarea încălzirii globale antropogene.
Pe scurt, aerosolii produc „însămânțarea” norilor, acționând ca nuclee de condensare a vaporilor de apă și producând creșterea acoperirii noroase și a albedo-ului. Orice descreștere a albedo-ului va induce o creștere a temperaturii globale.
O exemplificare a acestui fapt am prezentat-o anul trecut în articolul Despre ouă și găini, temperaturi și CO2 și legături cauzale în procesele climatice contemporane.[1] Bazându-se pe datele satelitare oferite de NASA’s Clouds and the Earth’s Radiant Energy System (CERES), Koutsoyiannis et al. (2023)[2] au calculat că, începând din anul 2000, albedo-ul a scăzut cu 0,004, producând un dezechilibru termic de 1,4 W/m2. Reproduc explicația pe care am oferit-o anul trecut:
„Dar de ce poate scădea albedo-ul într-o perioadă așa de scurtă?
O cauză posibilă este diminuarea norilor din cauza reducerii cantității de aerosoli. Aerosolii au scăzut pentru că arderea combustibililor fosili a devenit mai curată, prin înlocuirea cărbunelui cu gazul natural. Principalul gaz antropogen care contribuie la formarea de aerosoli este dioxidul de sulf sub formă de picături de acid sulfuric, provenit în principal din arderea cărbunelui și a petrolului. Concentrația de dioxid de sulf în aer a scăzut semnificativ în ultimii ani datorită legislațiilor de mediu mai stricte și va continua să scadă.
Așadar, această situație este oarecum paradoxală: am redus emisiile de CO2 pentru a salva planeta de încălzirea globală. Dar am redus, de asemenea, producția de aerosoli, care, la rândul său, a redus acoperirea norilor, care, la rândul său, a redus albedo-ul, care, la rândul său, a crescut temperatura globală. Un cerc vicios complet.”
O confirmare strălucită a paradoxului formulat mai sus a oferit-o recent un grup de cercetători de la NASA care au publicat, pe 3o mai 2024 în jurnalul Nature, studiul intitulat Abrupt reduction in shipping emission as an inadvertent geoengineering termination shock produces substantial radiative warming în al cărui Abstract se poate citi:
În 2020, reglementările privind combustibilii [fosili] au redus brusc emisiile de dioxid de sulf din transportul maritim internațional cu aproximativ 80% și au creat în mod neintenționat un șoc geo-ingineresc cu impact global.
Estimăm aici că reglementarea [IMO2020] conduce la o creștere radiativă de +0,2 ± 0,11 W/m2 în medie pe oceanul planetar. Creșterea radiativă ar putea duce la o dublare (sau chiar mai mult) a ratei de încălzire în anii 2020 în comparație cu rata din 1980, cu o puternică eterogenitate spațio-temporală. Efectul de încălzire este în concordanță cu încălzirea puternică observată recent în 2023 și este de așteptat ca anii 2020 să devină anomal de calzi. Creștere radiativă este echivalentă, ca amploare, cu 80% din creșterea măsurată a absorbției de căldură planetară începând cu 2020. [s.m.]
O reducere cu 85% a emisiilor de dioxid de sulf în atmosferă produce o creștere cu 80% a căldurii absorbite de planetă! Figura 1 sintetizează descoperirea majoră pe care au făcut-o specialiștii de la NASA și trasează evoluția temperaturii globale ca urmare a introducerii reglementării IMO2020.
Știința climatică din spatele acestei descoperiri este simplă. Mai puține emisii de aerosoli de sulf în atmosferă, ca urmare a reducerii bruște și drastice a conținutului de sulf din combustibilii folosiți în transporturile maritime, au drept consecință majoră reducerea densității picăturilor de apă din nori, iar acest lucru reduce capacitatea reflectantă (albedo) a norilor.
Autorii studiului estimează că IMO2020 va stimula substanțial ritmul de încălzire a temperaturii medii globale în anii 2020. În acest context, rata de încălzire urmează să crească rapid începând din 2020 și să atingă asimptota liniei de tendință pe termen mai lung la sfârșitul anilor 2020. Recordul de căldură din 2023, pe care mass media alarmiste l-au trâmbițat pe toate canalele disponibile, se încadrează în limitele traiectoriei preconizate de cercetători. Magnitudinea încălzirii induse de IMO2020 înseamnă că puternica încălzire observată în 2023 va fi noua valoare normală în anii 2020.
Paradoxal, „aerul mai curat”, invocat de politicile „verzi” și ecologiști ca rațiune pentru reducerea rapidă și eliminarea totală a combustibililor fosili, este responsabil, împreună cu alte fenomene naturale (Soarele, El Niño, posibil erupția vulcanului Hunga Tonga din 2022) pentru titlurile apocaliptice precum „cea mai fierbinte zi din istorie”, „cea mai fierbinte lună din istorie”, „cel mai fierbinte an din istorie” etc. (cu referință la iulie 2023).
Noul studiu NASA nu este primul care sugerează că aerul mai curat și mai multă lumină solară din cauza reducerii densității norilor, mai degrabă decât emisiile de gaze cu efect de seră, sunt cauza încălzirii globale crescute de anul trecut și posibil de anul acesta (a se revedea și cele două articole pe care le-am publicat în 2018 și, respectiv, 2023). Cu două săptămâni înaintea apariției studiului NASA discutat aici, fostul director al GISS NASA, James Hansen, „nașul” încălzirii globale, împreună cu doi colaboratori, a sugerat acest lucru într-o scurtă notă (Comments on Global Warming Acceleration, Sulfur Emissions, Observations):
Creșterea temperaturii din 2023-24 este rezultatul unei tendințe puternice de încălzire pe parcursul mai multor ani la latitudini medii, combinată cu o schimbare la latitudini joase în 2023 prin trecerea de la un puternic La Niña la un El Niño moderat… Maximul ciclului solar din 2023-25 ar putea contribui într-o oarecare măsură la apariția unui salt de temperatură în 2023-24.
Iar înlocuitorul lui Hansen, noul director GISS NASA, Gavin Schmidt a recunoscut într-un comentariu recent din Nature că modelele climatice bazate pe emisii de gaze cu efect de seră nu explică lumea reală.[3] Efectele naturale, menționate mai sus, joacă un rol care trebuie considerat cu atenție, onestitate și minți deschise spre fascinanta știință climatică.
Pentru că, așa cum am sugerat în prefața noii mele cărți – Clima în schimbare De la frică la realitate – pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. – Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro