Sari direct la conținut

Un fost președinte al Braziliei, trimis la închisoare pentru corupție. Curtea Supremă a respins recursul final al apărării

HotNews.ro
Un fost președinte al Braziliei, trimis la închisoare pentru corupție. Curtea Supremă a respins recursul final al apărării
Fernando Collor de Mello Foto: Mateus Bonomi / AP / Profimedia

Curtea Supremă a Braziliei a confirmat trimiterea în închisoare a fostului preşedinte Fernando Collor de Mello (1990-1992), condamnat la 8 ani şi 10 luni de detenţie pentru corupţie, informează AFP, preluată de Agerpres.

Collor de Mello, primul preşedinte brazilian ales prin vot universal şi direct după dictatura militară dintre anii 1964-1985, a fost arestat şi încarcerat vineri din ordinul judecătorului Alexandre de Moraes de la Curtea Supremă, care a respins ultimele recursuri ale apărării.

Însă, pentru ca fostul preşedinte să rămână în spatele gratiilor, decizia mai trebuia validată de ceilalţi magistraţi ai celei mai înalte instanţe judiciare, ceea ce s-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, cu o majoritate de şase voturi la patru.

Collor a fost condamnat în 2023 într-un mega-scandal scos la lumină de ancheta tentaculară ‘Lava Jato’, care a zguduit scena politică a ţării timp de un deceniu.

Collor (75 de ani), fost senator de centru-dreapta între 2006 şi 2022, a fost găsit vinovat de primirea de mită între 2010-2014 pentru a facilita ‘în mod ilegal’ semnarea unor contracte între o firmă a BTP şi o filială a companiei petroliere publice Petrobras.

El se află de vineri într-o aripă specială a unei închisori din Maceio (nord-est), fieful său electoral, unde beneficiază de o celulă individuală, dată fiind „condiţia sa de ex-preşedinte”.

Avocaţii au cerut să primească arest la domiciliu din motive de sănătate. Curtea Supremă nu s-a pronunţat deocamdată în legătură cu această solicitare.

Alegerea lui Collor de Mello în 1989 suscitase speranţe imense, după anii de plumb ai regimului militar, însă noul preşedinte a demisionat la mijloc de mandat, în 1992, după ce parlamentul deschisese împotriva sa o procedură de destituire pentru corupţie pasivă.

După sfârşitul regimului militar, patru din cei şapte preşedinţi brazilieni au fost la un moment dat condamnaţi, închişi sau destituiţi.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro