Un fugar s-a predat după 3 ani poliției din China fiindcă n-a mai suportat restricțiile anti-Covid
- Redactia Hotnews
Un bărbat chinez dat în urmărire de 3 ani de poliție s-a predat autorităților după ce n-a mai putut să suporte restricțiile anti-Covid impuse asupra călătoritului și vieții sociale de autoritățile de la Beijing, relatează Bloomberg.
Bărbatul în vârstă de 42 de ani s-a predat pe 24 decembrie poliției locale din orașul Hangzhou după ce s-a confruntat cu restricții de călătorie severe din cauză că nu avea un certificat sanitar, potrivit unui anunț făcut marți pe contul de WeChat al poliției din acest oraș aflat în estul Chinei.
Bărbatul a fost implicat într-un caz de înșelăciune în 2018, reușind să evite arestarea în ultimii 3 ani. Constrâns să rămână în ascunzătoarea sa, acesta a început să sufere tot mai mult din punct de vedere al sănătății mintale și fizice, potrivit poliției.
Bărbatul a fost încarcerat după ce s-a predat autorităților.
Restricțiile anti-Covid dure din China
China a lansat un mecanism de urmărire a contactelor în întreaga țară la scurt timp după izbucnirea pandemiei de COVID-19 și continuă să implementeze măsuri anti-Covid stricte care includ testări în masă aleatorii, controlarea deplasărilor și impunerea carantinei imediat după depistarea unor infecții cu coronavirusul.
Un „cod sanitar” instalat pe telefoanele mobile ale chinezilor evaluează riscul ca o persoană să fie infectată cu virusul, celor din categoriile de risc fiindu-le interzis accesul în spațiile publice sau să se deplaseze între diferitele regiuni ale țării.
Acesta nu este primul caz în care un fugar se predă poliției chineze din cauza restricțiilor anti-Covid.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din provincia Gansu aflată în vestul Chinei s-a predat autorităților în luna mai a anului trecut, declarând că nu și-a mai putut asigura traiul fără un act de identitate și „cod sanitar”.
Bărbatul era dat în urmărire de 24 de ani pentru omor.