VIDEO Un influencer care a făcut campanie pentru Călin Georgescu a ieșit cu o armă în fața casei: „Am venit să-i omor pe ăștia” / Ce spune Poliția

Alin Borcan, unul dintre influencerii de pe TikTok care a fost vizat, joi dimineață, de percheziții în dosarul privind infracțiunea de corupere a alegătorilor în favoarea lui Călin Georgescu, a ieșit în fața casei sale din Timiș, cu o armă de jucărie. „Am venit să-i omor pe ăștia care mai devreme au plecat”, a spus el despre oamenii legii. De asemenea, el i-a spus jurnalistei de la Antena 3 CNN să nu mai vină „pe aici”.
UPDATE ora 12:45: După apariția în presă a imaginilor, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a transmis un comunicat de presă în care a precizat că a confiscat arma de tip airsoft a influencerului, cu care ieșise în fața casei, potrivit News.ro.
De asemenea, Alin Borcan a fost amendat de către polițiști cu 5.000 de lei.
–
După ce procurorii i-au percheziționat domiciliul joi dimineață, influencerul Alin Borcan a ieșit din casă cu o armă de jucărie și a mers în fața jurnaliștilor prezenți, declarând că procurorii sunt „hoți cu cagulă”, potrivit Antena 3 CNN.
„Nu e domne, puteți să-l căutați. Ăștia sunt hoți cu cagulă. Au intrat și l-au căutat pe domnul Georgescu…”, a spus el.
Întrebat ce face cu arma și dacă este de jucărie, influencerul a răspuns: „Am venit să-i omor pe ăștia care mai devreme au plecat. Să nu mai veniți la mine”.
Vă avertizăm că imaginile de mai jos vă pot afecta emoțional:
„Domnule Georgescu, să știți că luptăm până la capăt. Domnule Georgescu, să știți că vă iubesc din toată inima și dacă mai vin ăștia la mine o să-i alung din nou”, a mai spus Alin Borcan.
Jurnalistei de la Antena 3 CNN, influencerul i-a spus să nu mai vină prin preajma casei. „Vă confund cu ăștia și trag în dumneavoastră”, a adăugat el.
Percheziții într-un dosar privind finanțarea campaniei lui Georgescu
Anchetatorii fac, joi, 17 percheziții în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar penal privind campania electorală a lui Călin Georgescu. Sunt vizaţi de percheziții și influenceri care l-au promovat pe fostul candidat la alegerile prezidențiale.
”La această oră, poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor”, a anunțat Poliția Română.
Potrivit News.ro, care citează surse apropiate anchetei, sunt vizaţi de percheziții inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu. G4Media scrie că este vorbe de influencerii Bogdan Peșchir, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut drept Makaveli, și Alin Borcan.