Un laureat Nobel acuză discriminarea bărbaților în știință / Moment de „OK boomer” al lui Macron / Gal Gadot spune că și Cleopatra ei va fi diferită
Un laureat Nobel acuză discriminarea bărbaților în știință ● Serialul „Gattaca” a fost anulat ● Moment de „OK boomer” al lui Emmanuel Macron ● Daedalic Entertainment renunță la jocuri după dezastrul „Gollum” ● Cineva e dispus să dea 2 milioane de dolari pe un cartonaș de joc ● Gal Gadot spune că și Cleopatra ei va fi diferită ● David Corenswet va fi următorul Superman
Un laureat Nobel acuză discriminarea bărbaților în știință
Dr. Kurt Wüthrich, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2002 pentru dezvoltarea spectroscopiei de rezonanță magnetică nucleară, a stârnit un val de controverse la întalnirea recentă a Laureaţilor Premiului Nobel de la Lindau, un eveniment ce reunește anual zeci de câștigători ai prestigioasei distincții cu sute de studenți din întreaga lume.
Vorbind la deschiderea unui panel despre diversitatea în știință, Wüthrich a stricat ploile pentru unii, afirmând că „știința nu va fi principalul subiect [aici], din păcate”. „Ca om de știință de sex masculin, am un sentiment de discriminare când sunt aici, în climatul în care este ținută această întâlnire”. Revista Science relatează ce s-a întâmplat după ce acesta și-a încheiat prezentarea:
O cercetătore tânără „vizibil emoționată” s-a apropiat de microfon pentru a spune că „a fost foarte inconfortabil pentru mine ca femeie cercetătoare să văd un laureat Nobel vorbind despre așa-zisa discriminare a bărbaților”. Moderatoarea a încercat să îi taie microfonul, dar cercetătoarea nu s-a lăsat dusă, acuzând că:
„Poate că există discriminare individuală față de bărbați, dar ea nu se compară cu discriminarea sistematică și structurală pe care trebuie să o înfrunte femeile, mai ales în domeniile STEM (n.r. Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică”. Pe măsură ce schimbul de replici a continuat, Wüthrich a scos și ținut în sus o copie a unui interviu acordat recent de biologa Christiane Nüsslein-Volhard.
În interviul respectiv Nüsslein-Volhard, singura femeie germană care a câștigat un Premiu Nobel în domeniul științelor (în 1995 pentru cercetările asupra controlării genetice a dezvoltării embrionare), a pus sub semnul întrebării folosirea cotelor de gen în STEM, avertizând că acestea ar putea duce la „discriminare împotriva bărbaților”.
„Ea este o laureată Nobel foarte de succes, ați fi putut întreba orice tânără cercetătoare ce simte ea”, a continuat însă acuzațiile tânăra cercetătoare, referindu-se la Nüsslein-Volhard, și ea prezentă la întâlnirea de la Lindau.
Revista Science amintește că doar 60 de femei au câștigat Premiul Nobel până azi, comparativ cu 892 de bărbați (FOTO: DreamsTime / Wwphoto)
Serialul „Gattaca” a fost anulat
Trecând de la science la science-fiction, săptămâna aceasta a adus o veste care îi va dezamăgi pe mulți, The Hollywood Reporter anunțând că viitorul serial bazat pe filmul din 1997 cu Ethan Hawke, Uma Thurman și Jude Law a fost anulat de televiziunea americană Showtime, care pregătise deja o echipă de top pentru producție.
Ca o coincidență bizară, vestea anulării serialului vine în aceeași săptămână cu moartea actorului Alan Arkin, care a jucat rolul detectivului Hugo în filmul cult lansat în urmă cu 26 de ani. Despre faptul că Showtime lucrează la un serial Gattaca am aflat abia mai devreme în cursul acestui an, sursele din industrie afirmând atunci că el este considerat un proiect important de către televiziunea americană.
Contează mai puțin acum, însă se pare că decizia a fost luată în contextul anulării mai multor seriale aflate în lucru sau difuzate deja de Showtime ca parte a unor planuri de a pune mai mult accentul pe conținut pentru care deține deja drepturile de difuzare. Întrucât Gattaca nu intra în categoria respectivă, el a fost anulat într-o măsură contabilicească lipsită de prea multă perspectivă, aș zice eu.
Alan Arkin, aici în dreapta, în caz că nu îți mai aminteai cine era detectivul Hugo (FOTO: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images)
Moment de „OK boomer” al lui Emmanuel Macron
Președintele francez și-a dat cu proverbiala firmă în cap vinerea aceasta, după ce protestele violente izbucnite din cauza uciderii adolescentului Nahel M. de către poliție s-au extins în marile orașe ale țării, liderul de la Elysee dând vina pe rețelele de socializare că îi ajută pe manifestanți să se organizeze și îndemnându-le să șteargă conținutul „sensibil” legat de acestea. Oare unde am mai auzit asta?
„Am văzut cum ele, Snapchat, TikTok și alte câteva, servesc drept locuri unde au fost organizate întruniri violente, dar există și o formă de mimare a violenței care pentru unele persoane tinere le fac să piardă contactul cu realitatea. Ai impresia că pentru unele dintre acestea, ele trăiesc pe stradă jocurile video care le-au intoxicat”, a mai spus el, citat de practic toate site-urile specializată pe gaming.
Nu m-aș fi așteptat de la Macron să apeleze la marota obosită cu „jocurile video violente duc la violență”, un subiect asupra cărora s-au făcut studii peste studii, plus metastudii asupra studiilor, de către psihologi, psihiatri, sociologi și inclusiv economiști. Concluzia e, după cum mi se pare că menționam și într-o altă ediție a rubricii Nerd Alert, că legătura între una și cealaltă pur și simplu nu există.
Iar motivul pentru care s-au făcut atâtea studii asupra subiectului ține în mare măsură de faptul că în Statele Unite presupusa legătură între adolescenți care se joacă jocuri video violente și apoi merg să își împuște colegii la liceu a fost o marotă rostogolită timp de decenii de politicieni și activiști (cu precădere conservatori). Însă mai recent nici în SUA nu mai e invocat acest argument, atât de șubred e.
Sigur, mai există și excepții, dar în esență Macron a invocat acum o linie de raționament de care au ajuns să se ferească și oameni care cred, în unele cazuri, că Pământul are 5.000 de ani, fiindcă au socotit vârstele tuturor personajelor din Biblie și atât le-a dat suma. Corelație nu înseamnă cauzalitate, oricât de intuitiv ar putea părea că violența din jocuri s-ar transpune în viața reală.
Gânditorul din agora are lacune la capitolul logică (FOTO: Eliot Blondel-Pool / Sipa Press / Profimedia Images)
Daedalic Entertainment renunță la jocuri după dezastrul „Gollum”
Rămânând puțin în zona jocurilor video, rareori se întâmplă ca un titlu să se dovedească un dezastru atât de mare încât un studio să se închidă după lansarea sa. Însă în esență tocmai acest lucru a fost anunțat vineri de germanii de la Daedalic Entertainment, deși nu au invocat direct recepția catastrofală de care a avut parte jocul lor de acțiune-aventură inspirat de Lord of The Rings.
Studioul german a anunțat că va închide departamentul de dezvoltare de jocuri, va concedia 25 de angajați, și se va concentra în continuare pe activități de publishing, vânzare și marketing, potrivit IGN. Asta înseamnă că celălalt joc Lord of the Rings pe care îl avea în lucru, dezvoltat de anul trecut sub numele de cod It’s Magic, nu va mai vedea lumina zilei. Slavă Domnului!
E totuși un capăt de drum trist pentru cei de la Daedalic, studioul german construindu-și o reputație pe baza jocurilor sale de aventură click-and-point ca The Whispered World, A New Beginning sau titlurile din franciza Deponia. Însă în ultimii ani majoritatea lansărilor au fost ratări, Gollum fiind practic tentativa studioului de a-și schimba norocul cu un titlu cu buget mare. A ieșit exact opusul.
Momentul acela când trailerul e mai bun decât rezultatul final
Cineva e dispus să dea 2 milioane de dolari pe un cartonaș de joc
Tot la capitolul știri legate de LOTR, săptămâna aceasta am avut una absolut nebunească. E greu de rezumat în câteva rânduri, dar o să îmi dau silința: TheLord of the Rings: Tales of Middle-earth, un nou set de cartonașe de joc pentru Magic: The Gathering, a apărut în magazine pe 23 iunie ca parte a unui parteneriat între compania care vinde cartonașele și cea care deține drepturile pentru LOTR.
Pentru a celebra opera lui Tolkien, spun cele două companii, pentru a mai scoate un ban de pe urma entuziasmului legat de noile filme anunțate în februarie, zic eu. Cert e că fiecare set de 15 cartonașe conține unul numit „The One Ring”, cu, ai ghicit inelul lui Sauron. Apoi vine șmecheria: într-un singur set vândut în întreaga lume a fost inclus și un cartonaș din acesta, dar puțin altfel față de celelalte.
Normal că, americanii fiind înnebuniți după chestii de colecție de genul, cineva a oferit rapid o recompensă de 150.000 de dolari pentru cartonaș. Apoi altcineva a oferit 500.000, apoi cineva a plusat la un milion, până când un magazin de gaming din Spania a oferit 2,18 milioane de dolari pentru el, plus un bilet de avion dus-întors până la Valencia pentru a-l prelua personal de la fericitul descoperitor.
Polygon relatează că un tip din Canada a găsit cartonașul după o săptămână, aflând de licitație în magazinul de unde a cumpărat setul. L-a dus rapid la o bancă pentru a fi ținut în siguranță, a contactat un avocat pentru a se ocupa de aspectele juridice, și apoi l-a trimis pentru evaluare în SUA. Dacă spaniolii scot banii, va deveni cel mai scump cartonaș de joc vândut vreodată în urma unei licitații.
\uD83D\uDEA8 BREAKING NEWS \uD83D\uDEA8
The Magic The Gathering x Lord of the Rings “The One Ring” 1/1 has been pulled and graded by @PSAcard.
This card has a bounty of $2 MILLION+!
More details to follow… pic.twitter.com/sdgqgiC9RC
— The Collectibles Guru \uD83E\uDDE0 (@ericwhiteback) June 30, 2023
Gal Gadot spune că și Cleopatra ei va fi diferită
Documentarul Netflix despre regina Egiptului a fost în centrul unor controverse uriașe din cauza alegerii ca Cleopatra să fie interpretată de o actriță de culoare, dar oare câți își mai amintesc că ea va fi și subiectul unui film în care va fi jucată de nimeni alta decât Wonder Woman, actriția israeliană Gal Gadot? În fond, n-am mai auzit aproape nimic de filmul ei din 2020, când a fost anunțat.
„Sunt atât de pasionată să îi spun povestea și să aduc dreptate acestui personaj și moștenirii ei”, a spus ea acum într-un nou interviu publicat joi de revista Vogue, adăugând că „avem un scenariu frumos și abia aștept să împărtășesc povestea ei cu lumea întreagă și să schimbăm imaginea Cleopatrei ca fiind doar o seducătoare”. Gadot a explicat și ce vrea să spună prin asta:
„Tot ce am văzut în legătură cu Cleopatra în filme a fost că ea a fost această femeie seducătoare care a avut o aventură cu Iulius Cezar și Marc Antoniu. Dar adevărul e ea a fost mult mai mult de atât. A fost o femeie înaintea vremurilor ei. Dacă Wonder Woman este o lideră feminină imaginară puternică, atunci Cleopatra este de fapt cea reală”. „Un nou film woke!”, vor acuza imediat unii.
Eu însă sunt mai circumspect. Să nu uităm că Gadot a fost ținta unor critici virulente în urmă cu 3 ani din partea activiștilor de stânga fiindcă și-a permis ca israeliană să joace un rol despre care ei spuneau că trebuia să revină unei actrițe arabe (?!). „În primul rând, dacă vreți să respectați faptele ce o privesc pe Cleopatra, atunci aceasta era macedoneană”, a răspuns ea atunci.
Haters gonna hate (FOTO: Image Press Agency-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia)
David Corenswet va fi următorul Superman
Pentru sfârșit am lăsat o știre care în orice altă săptămână ar fi fost probabil cap de afiș, dar în ultimele 7 zile chiar am avut o mulțime care mi s-au părut interesante. Mă refer la vestea venită joi din partea DC Studios, care au anunțat că actorul american David Corenswet va fi următorul Superman al francizei, în timp ce tot o actriță din Statele Unite, Rachel Brosnahan, o va juca pe Lois Lane.
E vorba de rolurile pentru Superman: Legacy, viitorul film al francizei care îl va avea în spatele camerei pe James Gunn, recent numit și în funcția de șef al DC Studios. Dacă numele celor doi nu îți spune mare lucru, nu ești singurul. În cazul lui Corenswet acesta nu are nici măcar o fotografie pe pagina sa de Wikipedia, fiind ales pentru rol după ce s-a remarcat în serialul The Politician de pe Netflix.
În ceea ce o privește pe Brosnahan, chiar dacă nu este un nume atât de cunoscut, ea și-a adjudecat deja un Premiu Emmy și două Globuri de Aur consecutive grație serialului The Marvelous Mrs. Maisel, o comedie de epocă difuzată de Amazon Prime în care joacă rolul principal. Aș specula că DC a ales doi actori mai puțin cunoscuți publicului larg pentru ca fanii să nu îi asocieze cu alte roluri.
Corenswet și Brosnahan vin în Universul DC într-o perioadă destul de turbulentă pentru franciza rivală a Marvel, dar și pentru genul filmelor cu supereroi în general. The Flash, ultimul film al DC Studios, e ultimul exemplu în acest sens, dovedindu-se un dezastru la box office după lansarea sa la jumătatea lunii iunie, amintesc și cei de la The Guardian.
Accurate! (They are not only both incredible actors, but also wonderful people). https://t.co/1FtwYIDeYj
— James Gunn (@JamesGunn) June 27, 2023
La capitolul trailere noi, unul de săptămâna aceasta mi s-a părut cu mult peste restul: cel pentru Dune: Part Two, care urmează să apară în cinematografe pe 3 noiembrie, deci nici nu mai avem atât de mult de așteptat. Mai mult, în noul trailer îl putem vedea în premieră pe Cristopher Walken în rolul împăratului Padișah Shaddam al IV-lea:
În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o poți găsi aici: