Un medic de familie a prescris peste 150 de rețete cu medicamente asimilate drogurilor de mare risc
Un medic de familie din Cugir trimis în judecată după ce a prescris peste 150 de rețete cu medicamente asimilate drogurilor de mare risc a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei.
Decizia a fost pronunţată luni de Tribunalul Alba și nu este definitivă, scrie Alba24.
Potrivit procurorilor, doctorul a eliberat 153 de reţete cu medicamente asimilate drogurilor de mare risc. Reţetele au fost eliberate în perioada martie 2014 – aprilie 2016.
El a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru prescriere de către medic, cu intenţie, de droguri de mare risc, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical (13 acte materiale) şi 9 luni închisoare pentru fals intelectual (153 acte materiale), pedeapsa finală fiind un an de închisoare şi perioadă de supraveghere de 2 ani, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani.
”Ca efect al amânării aplicării pedepsei inculpatului Anton Ştefan B. nu i se mai aplică nici pedeapsa principală, nici pedeapsa complementară, nefiind supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunile săvârşite, dacă nu săvârşeşte din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, dacă nu se dispune revocarea amânării şi nu se descoperă o cauză de anulare”, se arată în decizia instanței.
Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Alba, medicul a fost membru a Comisiei de Psihiatrie, în Comisia Teritorială pentru Aprobarea de Medicamente CAS Alba, fiind propus de către DSP Alba. Comisia din care a făcut parte medicul din Cugir a fost desfiinţată.