Sari direct la conținut

Un nou azil al groazei descoperit de autorități la Pitești / În ce condiții erau ținuți bătrânii

HotNews.ro
Persoană în vârstă în azil - imagine generică, Foto: Jan Tepass / imageBROKER / Profimedia
Persoană în vârstă în azil - imagine generică, Foto: Jan Tepass / imageBROKER / Profimedia

O echipă de de control face, miercuri, verificări la un centru privat pentru persoane vârstnice din Piteşti, iar primele concluzii sunt că cei internaţi acolo nu primesc suficientă hrană, nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele lor, iar unul dintre cei internaţi dormea pe o canapea amplasată într-un hol.

La centrul respectiv sunt internate 45 de persoane.

„Prima instituţie care a ajuns la locaţie este AJPIS. Inspectorii au anunţat că oamenii sunt slabi, se plâng că nu au suficientă mâncare. La subsolul clădirii erau cazaţi trei beneficiari despre existenţa cărora nu li s-a spus de la început celor din echipa de control”, se arată într-o informare transmisă de către prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, conform News.ro.

Echipele de control au găsit, de asemenea, un bătrân care dormea pe hol, pe o canapea, iar în urma discuţiilor cu vârstnicii aflaţi în azilul privat mai mulţi dintre aceştia s-au plâns că nu primesc mâncare suficientă, nu sunt lăsaţi să iasă decât foarte rar în curte, la aer, şi că nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele.

De altfel, rudele unuia dintre cei internaţi acolo au confirmat că nu au putut lua legătura cu persoana internată, ci doar cu reprezentanţii centrului.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipa de control continuă verificarea demarată de urgenţă.

Reamintim că autoritățile au declanșat controale în toată țara după scandalul azilelor groazei din Voluntari, unde bătrânii erau ținuți în condiții inumane, erau bătuți și lipsiți de asistență medicală adecvată.

În scandalul azilelor groazei din Voluntari și Afumați au avut loc două demisii la vârful statului – au plecat ministrul Muncii, Marius Budăi, și ministrul Familiei, Gabriela Firea. Gabriela Firea a demisionat în 14 iulie, la zece zile de la perchezițiile făcute de anchetatori la azilele groazei și în urma numeroaselor dezvăluiri privind legăturile Gabrielei Firea cu Ștefan Godei, patronul a două dintre căminele de bătrâni.

Centrul de Investigații Media și Buletin de București, cele două publicații de la care a pornit ancheta DIICOT vizând cele trei azile ale groazei, au dezvăluit legăturile Gabrielei Firea cu oameni implicați în schema abuzurilor din azile.

Ștefan Godei, patronul Asociației Gabriel cel Viteaz, care deține două dintre azilele groazei, a fost angajat în Primăria Capitalei în 2016, de la debutul primului mandat al Gabrielei Firea la PMB și a lucrat acolo timp de aproape cinci ani.

Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz condusă de Ștefan Godei a avut-o în conducere, la înființare, și pe Ligia Gheorghe, consiliera și prietena Gabrielei Firea.

În urma anchetei declanșate de DIICOT în scandalul azilelor groazei, Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Conform referatului DIICOT cu propunerea de arestare, Ștefan Godei, omul care controla asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” vizată de anchetă, a câștigat 3,7 milioane de lei din azilele groazei, unde bătrânii și oamenii cu dizabilități au fost bătuți, lăsați flămânzi, cu bube care au făcut viermi, într-o mizerie inimaginabilă.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro