Sari direct la conținut

Un nou semnal pentru scaderea dobanzilor bancare

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei a decis vineri sa reduca rata dobanzii de politica monetara de la nivelul de 8,75% la 8% pe an. Consiliul de Administratie al BNR a luat aceasta decizie in urma analizei indicatorilor macroeconomici, ale pietelor financiare interne si internationale, precum si perspectivele acestora in contextul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

Datele statistice atesta continuarea procesului de dezinflatie si atingerea obiectivului propus pentru anul 2006; rata anuala a inflatiei a coborat la nivelul de 4,87% in luna decembrie, plasandu-se sub tinta de 5%, iar tendinta este de scadere.

Banca Centrala Europeana (BCE) insa a mentinut dobanda de referinta din zona euro la 3,5%, pentru a doua luna consecutiva, in concordanta cu estimarile analistilor. Nivelul de 3,5% a fost atins in decembrie 2006, dupa ce BCE a operat, in decurs de un an, sase majorari consecutive ale dobanzii, de 0,25 puncte procentuale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro