Un nou sistem de închiriere a trotinetelor electrice va fi disponibil în București
Primăria Capitalei va implementa împreună cu o societate privată, un nou sistem de închiriere a trotinetelor electrice, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General al Municipiului București. Astfel, cei interesați vor putea închiria 640 de trotinete din stațiile aflate lângă 13 stații de metrou.
„Sistemul imaginat de SC Hub Work SRL se bazează pe un device discret montat pe trotineta electrică cu mai multe funcții, controlat printr-o aplicație de smartphone (FLOW). Acesta urmează un flux tehnologic ușor și modern, spre a ușura interacțiunea cu utilizatorul final”, se arată în proiectul de hotărâre.
La început vor fi 640 de trotinete și 320 de stații de încărcare, urmând să ajungă la 640 de stații. Proiectul vizează amplasarea stațiilor de încărcare lângă 13 stații de metrou.
„Utilizatorul poate ridica sau poate parca trotineta electrică într-o multitudine de spații create în puncte esențiale ale orașului. Interacțiunea utilizatorului cu acest serviciu se realizează prin intermediul telefonului mobil. Identificarea unei trotinete electrice disponibile, deblocarea și utilizarea acesteia, funcțiile de blocare, plata prin intermediul aplicației mobile, GPS tracking-ul sau senzorii de mișcare sunt atributele specifice ale acestui serviciu”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
Sistemul dorește a fi o alternativă pentru cei care doresc să-și lase mașina acasă.
„Sistemul Electric Scooter Sharing este un serviciu comun care pune la dispoziție și permite oamenilor să împrumute o trotinetă electrică pentru o perioadă scurtă de timp. Nevoile actuale din orașele supra-aglomerate, valorile în creștere ale poluării la nivel global, tendința de sedentarism sau crearea unor sisteme de transport alternativ și eficiente sunt câteva din problemele la care Electric Scooter Sharing-ul se regăsește la nivel de soluție și poate răspunde concret la acestea”, se arată în proiectul de hotărâre.
Și trotinetele electrice Lime sunt disponibile pentru închiriere în București, de săptămâna trecută, după ce startup-ul american a încheiat un acord cu Primăria Capitalei. Conform aplicației Lime, prețul pentru București este de 3 lei pentru deblocarea trotinetei și 70 de bani pentru fiecare minut petrecut pe ea.