Un oficial ungar a cerut informații despre presupuşi oponenți ai lui Viktor Orban, într-o întâlnire la Washington

Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferența politică străină s-a întâlnit săptămâna aceasta cu oficiali ai administrației Trump, în ceea ce oficialii americani au perceput o încercare de a-i coopta împotriva presupușilor dușmani ai șefului executivului de la Budapesta înaintea alegerilor de anul viitor, informează Reuters, citată de Agerpres.
O delegație ungară s-a întâlnit joi la sediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) din Washington cu membri desemnați de Donald Trump și a cerut informații despre partenerii și angajații agenției din Ungaria, a declarat o sursă familiarizată cu problema pentru Reuters.
Întâlnirea a stârnit îngrijorări în rândul unor oficiali americani că informațiile pe care oficialii ungari căutau să le obțină cu privire la finanțarea americană pentru grupurile din Ungaria vor fi folosite pentru a susține represiunea lui Orban împotriva mass-media independente și a grupurilor societății civile, așa că aceștia au refuzat să le furnizeze, a explicat sursa citată.
Delegația ungară a fost condusă de Andras Laszlo – membru al Parlamentului European din cadrul partidului de guvernământ Fidesz, al lui Orban -, care a fost numit în februarie comisar pentru investigarea presupuselor ingerințe străine.
El a declarat vineri pentru Reuters că unele organizații din Ungaria finanțate de USAID au „caracteristici pronunțat de natură politică și au un impact mare asupra vieții politice ungare”.
Sub administrațiile anterioare, USAID a sprijinit societatea civilă și mass-media din țări din întreaga lume în numele construirii unor democrații reziliente, dar criticii acestui demers, între care Orban, spun că obiectivul a fost răsturnarea guvernelor care nu erau aliniate cu Statele Unite.
Departamentul de Stat al SUA a confirmat întâlnirea dintre Laszlo și oficiali americani, între care Kenneth Jackson, administrator adjunct pentru management și resurse al USAID, precizând că a fost organizată la cererea oficialului ungar.
Laszlo a declarat că a fost însărcinat să împărtășească informații cu Washingtonul cu privire la ceea ce el a numit interferență străină în legătură cu ultimele alegeri generale din Ungaria din 2022.
Misiunea sa a presupus să le ceară oficialilor administrației Trump să împărtășească informații cu Ungaria despre „amploarea… și intenția” finanțării americane pentru organizațiile care lucrează în Ungaria, a spus el, refuzând să detalieze conținutul discuțiilor.
La întâlnirea de joi, oficialii americani au refuzat politicos să furnizeze informațiile solicitate și au încheiat întâlnirea sugerând ca ministrul de externe ungar Peter Szijjarto să-l contacteze pe secretarul de stat american Marco Rubio pentru a aranja discuții oficiale, potrivit sursei familiarizată cu chestiunea.
Laszlo a insistat că discuțiile au fost private, dar a recunoscut că a perceput ceea ce el a numit „incertitudine și ezitare” în rândul oficialilor americani.
Programul USAID pentru Europa Centrală, lansat în 2022, a alocat 35 de milioane de dolari pentru sprijinirea instituţiilor democratice şi a organizaţiilor independente în țări precum Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.