Sari direct la conținut

Un partid de opoziție este pe cale să câștige alegerile parlamentare din Kosovo

HotNews.ro
Un partid de opoziție este pe cale să câștige alegerile parlamentare din Kosovo

Partidul de opoziție Vetevendosje este pe cale să câștige alegerile legislative, arată un exit poll, un rezultat care ar putea complica și mai mult eforturile occidentale de a rezolva disputele sale teritoriale de zeci de ani, relatează Reuters.

Potrivit exit pollul realizat de Pipos / Kosova Klan, Vetevendosje va câștiga 41,8% din voturi, în timp ce un alt partid de opoziție, Partidul Democrat din Kosovo (PDK), este prognozat să ajungă pe locul al doilea, cu 16,5% din voturi.

Se preconizează că Liga Democrată din Kosovo (LDK), aflată la guvernare, va ajunge pe locul trei cu 15,2% din voturi. Se preconizează că Alianța pentru Viitorul Kosovo (AAK) să obțină 7,2% din voturi.

Albin Kurti, liderul Vetevendosje, care a fost prim-ministru timp de cinci luni anul trecut, a promis că va lupta pentru combaterea corupţiei şi că nu va face vreun compromis în dialogul cu Serbia, care a pierdut controlul asupra Kosovo în 1999, după bombardamentele NATO.

Potrivit exit-pollului, Vetevendosje nu va obține probabil o majoritate de 61 de locuri în parlament și va trebui să găsească un partener de coaliție pentru a forma un guvern.

„Există o mulțime de provocări în fața noastră, avem problema cu Serbia, situația pandemică și consolidarea statului”, a declarat Ramush Haradinaj, lider al AAK.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro