Un pescar filipinez a tinut timp de 10 ani sub pat o perla de 34 de kilograme
Un pescar din Filipine a tinut timp de 10 ani sub patul sau o perla de 34 de kilograme care ar putea fi cea mai mare din lume, relateaza AFP. Acesta a descoperit perla intr-o scoica gigant in care s-a agatat ancora barcii sale, a povestit Cynthia Amurao, responsabila cu turismul din Palawan, cea mai mare insula din vestul tarii.
Fara sa stie ca descoperirea sa – o perla de 30 cm grosime si 60 cm lungime – ar putea valora milioane de euro, pescarul a pastrat-o cu grija, considerand-o talisman, sub patul din lemn din mica sa coliba.
In luna iulie, nepotul sau a adus perla unei matuse si i-a cerut sa o pastreze.
„Am fost uimita cand am vazut-o pe masa din bucatarie”, a povestit Amurao. „I-am zis pescarului ca este inutil sa o ascunda pentru ca nu ii stim valoarea si i-am propus sa o expuna”.
Perla a fost plasata luni intr-o cutie de sticla in primaria din Puerto Princesa, capitala insulei. Autoritatile insulei spera ca geologii sa isi prexinte expertizele.
„Perla lui Allah” sau „Perla lui Lao Tzu” a detinut pana acum recordul de cea mai mare perla din luma, cantarind 14 kg. Si aceasta a fost gasita in largul insulei Palawan in anii ’30, valoarea sa fiind estimata la mai multe zeci de milioane de dolari.
„Pescarul nu a semnat niciun document de donatie catre oras. Ii apartine in continuare”, a precizat un reprezentant al autoritatilor din Puerto Princesa, Richard Ligad.