Un procent surprinzător de italieni justifică atacurile fizice asupra evreilor, arată datele unui sondaj de opinie
Aproximativ 15% dintre italieni consideră că atacurile fizice asupra evreilor sunt „pe deplin sau într-o anumită măsură justificate”, potrivit unui sondaj publicat marți, în contextul în care protestele față de ofensiva Israelului în Gaza continuă în toată țara, notează Reuters.
- Sondajul a fost realizat în perioada 24-26 septembrie de institutul italian de sondare SWG, pe un eșantion național de 800 de adulți.
Circa 18% dintre respondenți cred că inscripțiile antisemite de pe ziduri și din alte spații publice sunt legitime.
Aproximativ o cincime dintre respondenți au spus că este rezonabil să fie atacați profesorii care își exprimă poziții pro-israeliene sau ca firmele să refuze clienți israelieni, după ce presa italiană a relatat câteva astfel de cazuri.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a plâns de mult timp de creșterea antisemitismului în orașele europene, în presa occidentală, pe rețelele sociale și în universități de elită din Statele Unite.
Italia, marcată de legislația antisemită din 1938, adoptată în perioada fascistă, are în prezent legi care sancționează discriminarea rasială și infracțiunile motivate de ură. Sondajul SWG arată că 85% dintre cei chestionați cred că atacurile împotriva evreilor sunt „puțin sau deloc justificate”.
Săptămâna trecută, protestatari din Milano și din alte orașe italiene s-au ciocnit cu poliția, iar muncitori portuari au blocat unele porturi în semn de solidaritate cu palestinienii, afirmând că vor să împiedice folosirea Italiei ca punct de tranzit pentru arme destinate Israelului.
Totuși, sondajul SWG arată că majoritatea italienilor dezaprobă atât confruntările cu poliția, cât și tentativa de blocare a porturilor.
Prim-ministrul Giorgia Meloni este un susținător ferm al Israelului
Manifestanții cer guvernului de dreapta condus de premierul Giorgia Meloni să facă presiuni asupra Israelului pentru a opri campania militară din Gaza, care a provocat până acum moartea a peste 66.000 de persoane, potrivit autorităților sanitare din Gaza. Israelul a lansat ofensiva după ce, la 7 octombrie 2023, militanți Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane, conform datelor israeliene.
Guvernul Meloni a fost un susținător constant al Israelului și a refuzat, în această lună, să urmeze exemplul altor state G7, precum Marea Britanie, Canada și Franța, care au recunoscut statul palestinian. Roma afirmă că recunoașterea ar trebui să vină doar după eliberarea tuturor ostaticilor israelieni și excluderea Hamas din orice viitor guvern palestinian.
Săptămâna trecută, în fața Adunării Generale a ONU de la New York, premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat statele care au recunoscut Palestina că transmit mesajul „uciderea evreilor aduce beneficii”, făcând referire la atacul Hamas din 2023 asupra Israelului.
Sondajul SWG a mai arătat că majoritatea respondenților susțin o misiune internațională cu flotilă umanitară pentru a livra ajutoare în Gaza, la care participă și activiști și parlamentari italieni.
