Un raport publicat de Senatul SUA va prezenta detalii ale ingerinţei ruse în alegerile din 2016
Senatul american va publica în această săptămână un raport care va prezenta detalii privind amploarea campaniei de dezinformare ruse din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, relatează duminică Washington Post, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Raportul, care a fost obţinut în draft de Washington Post, este primul care studiază milioanele de postări pe social media furnizate de companii majore precum Twitter Inc, Facebook şi Google Comisiei de informaţii a Senatului.
Textul furnizează mai multe detalii privind eforturile cunoscute ale Agenţiei ruse de cercetare a internetului pentru susţinerea campaniei lui Donald Trump în 2016 şi pentru a semăna discordie între alegătorii americani postând chestiuni controversate legate de violenţa armată şi de rasă, potrivit Washington Post.
Comisia nu a anunţat încă dacă susţine concluziile raportului, care a fost întocmit pentru Senat de cercetători asociaţi cu universitatea engleză Oxford, a precizat ziarul.
Acesta va fi unul dintre cele două rapoarte pe care comisia le va face publice în această săptămână, a scris ziarul.
Un reprezentant al senatorului Richard Burr, preşedintele comisiei senatoriale, a refuzat să comenteze această informaţie pentru Reuters duminică.
Rusia a negat că s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA, contrar concluziilor agenţiilor americane de informaţii.
Anterior în cursul anului, procurorul special american Robert Mueller a inculpat 13 cetăţeni ruşi şi trei entităţi pentru conspiraţie în vederea influenţării cursei prezidenţiale americane recurgând la identităţi false pe internet pentru a transmite mesaje care incită la divizare şi călătorind prin SUA pentru a aduna informaţii şi a organiza întruniri politice.