Un raport UE menționează încălcări ale drepturilor omului de către Israel. Subiectul va fi discutat de miniștrii de Externe

Serviciul diplomatic al Uniunii Europene susține că sunt indicii că Israelul a încălcat obligațiile legate de respectarea drepturilor omului prevăzute în pactul care reglementează relațiile cu blocul comunicat, potrivit unui documente consultat de Reuters.
Invocând ecaluări ale unor instituții internaționale independente, Serviciul European de Acțiune Externă afirmă că „există indicii că Israelul încalcă obligațiile privind drepturile omului prevăzute în articolul 2 al Acordului de Asociere UE-Israel”.
Raportul vine după mai multe luni de îngrijorări în creștere în capitalele europene privind operațiunile Israelului în Gaza și situația umanitară din enclavă.
„Restricțiile constante ale Israelului privind furnizarea de alimente, medicamente, echipament medical și alte provizii vitale afectează întreaga populație din Gaza”, se arată în document.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Kaja Kallas, a anunțat în mai că Uniunea va examina dacă Israelul respectă prevederile acordului cu blocul comunitar, după ce mai bine de jumătate din membrii UE au sprijinit derularea acestei evaluări.
Potrivit Acordului, aplicat din 2000, UE și Israel au convenit că relația lor „va fi bazată pe respectul față de drepturile omului și principiile democratice”. Israel susține că respectă dreptul internațional și că operațiunile din Gaza sunt necesare pentru a distruge Hamas, gruparea palestianiană responsabilă pentru atacurile asupra Israelului din 7 octombrie 2023.
Documentul redactat de serviciul diplomatic al UE include o secțiune privind situația din Gaza, ce acoperă problemă legată de blocarea ajutorului umanitar, atacuri cu număr mare de victime, atacuri asupra spitalelor și facilităților medicale, strămutarea populației și lipsa tragerii la răspundere a celor vinovați. Raportul se referă și la situația din Cisiordania, inclusiv despre violența coloniștilor evrei împotriva palestinienilor.
Documentul se bazează pe „fapte verificate și evaluări făcute de către instituții internaționale independente și cu un accent pe cele mai recente evenimente din Gaza și Cisiordania”.
Evaluarea a fost propusă la începutul lunii mai de către ministrul olandez de Externe Caspar Veldkamp, care și-a arătat îngrijorarea față de politicile israeliene care „exacerbează o situția umanitară deja gravă”.
Miniștrii de Externe ai UE vor discuta raportul într-o reuniune care va avea loc luni, la Bruxelles.Țările membre rămân divizată în ce privește abordarea față de Israel. Deși unii miniștri ar putea susține acțiuni bazate pe raport, nu sunt așteptate decizii concrete în sesiunea de luni.
Diplomații se așteaptă ca oficiali UE să abordeze Israelul pe baza raportului într-un efort de a-i influența comportamentul și că miniștrii vor relua subiectul în cadrul unei noi reuniuni în luna iulie.