Sari direct la conținut

Un roman s-a sinucis in Italia: "De la Paste, nu am reusit sa lucrez decat doua saptamani"

HotNews.ro

Gheorghita N., un roman de 40 de ani, s-a spanzurat marti, 25 mai, ȋn localitatea Guidonia, langa Roma, disperat ca nu ȋsi mai gaseste de lucru. Romanul, nascut la Tecuci, a lasat un bilet ȋn care a explicat de ce a ajuns la un asemenea gest. “De la Paste, nu am reusit sa lucrez decat doua saptamani”.

Politia italiana a aratat biletul de adio – scris ȋn limba romana – Leontinei Ionescu, consilier ȋn primaria orasului Marcellina de langa Guidonia si interpret la tribunalul din zona. Asa a fost descifrata, ȋn parte, motivatia gestului tragic.

“Biletul este scris de mana, cu litere de tipar, pe o foaie alba. Contine doar trei paragrafe. Isi cere de mai multe ori iertare pentru gestul sau. Inainte de a muri, a mai cerut ca sa nu fie ȋnvinovatit nimeni si spune ca a decis singur sa-si termine viata. Apoi, de sapte ori, este scris “Adio!” Ultimele cuvinte citite pe bilet sunt: “De la Paste, nu am lucrat decat doua saptamani”. Urmeaza o semnatura ȋn cursiv, nedescifrabila”- ne-a declarat Leontina Ionescu.

Corpul neȋnsufletit al barbatului a fost gasit azi dimineata, ȋn jurul orei 10,30. Politistii au mai gasit buletinul romanesc al lui Gheorghita N., reusind astfel sa identifice cadavrul. In prezent, ei ancheteaza cazul si cauta rudele sau prietenii romanului.

“In ultimele luni, din ce ȋn ce mai multi romani au ramas fara un loc de munca si sunt disperati, spune Leontina Ionescu, iar perspectivele sunt din ce ȋn ce mai sumbre. Multi din conationalii nostri lucreaza la cules fructe, ȋn livezile din zona, dar anul acesta recolta va fi foarte slaba. Din pacate, se ajunge la comiterea unor gesturi extreme”.

La Guidonia locuiesc peste 4.000 de romani, dintre care doar jumatate sunt ȋnscrisi la Evidenta populatiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro