Un saudit care s-a laudat cu viata sa sexuala a primit 5 ani de inchisoare si 1,000 de lovituri de bici
Un barbat din Arabia Saudita care s-a laudat cu viata sa sexuala in timpul unui interviu televizat, a fost condamanat de o curte de justitie la 5 ani de inchisoare si 1,000 de lovituri de bici, a anuntat Ministerul Culturii si Informatiei, potrivit CNN.
Mazen Abdul Jawad are 32 de ani, este angajat la o companie aeriana, este divortat si are 4 copiii. Acesta a vorbit deschis despre escapadele sale sexuale, despre cat de mult iubeste sexul si a povestit cum si-a pierdut virginitatea la 14 ani, in timpul unui interviu difuzat la Lebanese Broadcasting Corporation (LBC), in urma cu cateva luni.
Autoritatile saudite au inchis sediile LBC din Jeddah si Riyadh dupa difuzarea interviului in cadrul unei emisiuni foarte urmarite. In plus, Abdul Jawad a fost arestat la scurt timp dupa incident si a fost acuzat de incalcarea legii care interzice promovarea viciilor.
In timpul emisiunii, barbatul a fost filmat in dormitorul sau, prezentandu-si jucariile sexuale. In plus, la finalul emisiunii, Abdul Jawad este filmat pe strada, plimbandu-se cu masina prin Jeddah, cautand femei pentru a intretine relatii sexuale cu acestea.
Acest episod al emisiunii a starnit reactii puternice in Arabia Saudita, unde se practica legea islamica, care interzice sexul premarital.