Sari direct la conținut

Un sfert de milion de euro pentru Romania turistica de la Stuttgart

HotNews.ro

Targul de Turism de la Stuttgart, un bilant. Romania a cheltuit peste un sfert de milion de euro pentru promovarea imaginii sale turistice la CMT 2015

In ultima zi a Targului de Turism si Caravaning (CMT) de la Stuttgart, organizatorii si expozantii fac bilant. Anul acesta, Romania a fost din nou tara partenera la targ, alaturi de insulele Seychelles si regiunea Cvarner, din Croatia. In 2009, Romania a mai fost partenera CMT, alaturi de Argentina. Atunci, fostul ministru al turismului, Elena Udrea, facea lobby unui potential turism balnear in Bucuresti si presta public un tango cu reprezentantul standului turistic argentinian. La editia de anul acesta a CMT, Romania a baletat altfel: ca „Gradina a Carpatilor“, in care surprizele turistice se tin lant, nelipsind Dracula si ursii bruni.

E greu sa contabilizezi in cifre reale afluxul turistic german pe teritoriul romanesc, data fiind libera circulatie in UE si faptul ca sasii si svabii repatriati in Germania vin mai degraba la rude si prieteni, decat in concediu de agrement in Romania. Cu toate acestea, ministerul turismului din Romania, acum din nou Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT), cheltuieste sume importante pentru promovarea imaginii turistice a Romaniei in Germania, care, conform ANT, a fost „identificata ca piata-tinta conform Planului de Marketing Strategic si Operational“.

In septembrie 2013, ANT cauta o agentie de media care sa organizeze pe piata germana o campanie mediatica dedicata acestui scop. Era vorba de „selectarea agentiei de cumparare si planificare media in Germania pentru implementarea planurilor operationale anuale de marketing pentru brandul turistic national”, cum este denumit proiectul in caietul de sarcini al licitatiei publice anuntate pe homepage-ul ANT. Bugetul alocat acestui proiect era de 3.913.000 euro, dintre care pentru televiziune 1.957.000 euro si pentru presa scrisa 1.956.000 euro.

ANT are, cu siguranta, date ulterioare privind implementarea si feed-back-ul acestui proiect finantat din bani publici. De pe site-ul oficial al Agentiei nu aflam cati germani au calcat pragul Romaniei, in scop turistic, ca efect al acestui proiect si daca investitia a rentat. De fapt, nu aflam deloc cati turisti din Germania ne viziteaza, in general.

Romania gustoasa

In spatiul german se organizeaza anual zeci de targuri de turism, unele dintre ele cu participare internationala.

Traditional, Romania se prezinta cu stand expozitional propriu la Caravan-Tourismus-Messe (CMT) de la Stuttgart si la Internationale Tourismus Börse (ITB) de la Berlin. Primul e targ de public, cel de-al doilea tinteste firmele din bransa, chemate sa se cunoasca si sa incheie contracte. De promovarea turismului romanesc in Germania se ocupa birourile de turism romanesc de la München si Berlin.

Anul acesta, ANP a pus la bataie peste un sfert de milion de euro pentru prezenta Romaniei la CMT Stuttgart, care a avut loc in perioada 17-25 ianuarie 2015. Mai precis, 260.812,50 EURO (fara TVA). Oferta de achizitie de servicii, autorizata de presedinta ANP, Simona Allice Man, poate fi accesata aici. Din acesti bani, 120.000 de euro sunt dedicati standului expozitional, care prin firma contractanta, printre alte servicii, gazduieste si plateste cativa meseriasi traditionali: un incondeietor de oua, un sculptor in lemn, un olar, un fabricant de papusi, un coafor (care impleteste cosite) si un machior.

18.212 euro sunt alocati mijloacelor publicitare cu logo-ul Romaniei: harti (2.000), brosuri (9.600), pungi si calendare. Dar si 2.000 de sticlute de tuica, 2.000 de borcanase cu dulceata, 300 de linguri de lemn, tot atatea traiste, respectiv farfurioare de Cucuteni, 500 de cosuri impletite, 100 de ii pentru femei/camasi in stil popular pentru barbati, ca si 500 de termosuri argintii cu capac, de minimum 330 ml. Iar festinul care sa puna in valoare Romania cu oferta ei turistica, culturala, dar si gastronomica, nu se opreste aici.

Pentru evenimentele organizate la stand si legat de CMT 2015, stim ca au fost alocati 122.600,50 euro. Detalierea costurilor arata ca nu doar artistii si personalul tehnic ce s-a ocupat de event-uri au fost platiti din acesti bani. In „Seara VIP” organizata intr-o locatie centrala din Stuttgart, dupa spectacol a fost organizat un bufet bogat si select, pentru 150 de persoane, udat cu 300 de sticle de vin si sampanie. Valoare totala: 41.962 de euro.

Daca prima conferinta de presa, din deschiderea de dimineata a Targului, a fost finantata relativ modest -cu 3.500 de euro pentru 600 de mape de presa si DVD-uri cu fotografii din Romania furnizate de ANT si cca 5 comunicate de presa „concepute modern jurnalistic, in limba germana”-, conferinta de presa de la ora 14.45 din 17.01.2015 a beneficiat la final de un catering bogat si un buget de 9.587 de euro.

La ora 18.00, in aceeasi zi, deliciul papilelor gustative a continuat cu un meniu complex, in care nu au lipsit salata de vinete, fasolea frecata, aperitive diverse, mici, sarmale, friptura de miel. Totul urmat de cozonaci si asezonat permanent cu cantitati impresionante de licori in parte romanesti (15 litri de tuica, 225 de litri de vin, 75 litri sampanie, 600 de sticle de bere si 120 l de sucuri si apa minerala). S-au trimis 300 de invitatii, insa s-au pregatit doar 150 de farfurii. Buget, 1.200 de euro. A doua seara romaneasca la stand, din 22.01.2015, continuat in acelasi stil si cu acelasi buget.

Presa cu faramitura

E bine ca nemtii sa afle ce bine gatim, mancam si bem noi, romanii. E si mai bine ca in urma unor astfel de demonstratii de forta artistica si culinara sa vina la noi in tara mai multi turisti germani. Momentan, nu putem monitoriza „feedback-ul event-ului” decat la nivel de presa germana, care s-a ocupat de prezenta Romaniei la CMT 2015.

Pe site-ul oficial al CMT apar cele doua inserate de presa oficiale vizand parteneriatul Romaniei la targ. Anterior deschiderii targului, in 12 ianuarie, aparea un articol intitulat „In tara ursilor bruni”. In 20 ianuarie, unei tinere jurnaliste specializate pe auto-motor-sport, Stuttgarter Nachrichten.de ii publica un articol bazat pe un interviu luat secretarei de stat de la ANT, Simona Man. „Peste 500.000 de germani au vizitat Romania anul trecut”, mentioneaza jurnalista germana la un moment dat.

Nu stim de unde vine cifra si nici daca ea se refera la „turisti adevarati” sau germani si etnici germani veniti la rude sau in interes de afaceri, in Romania. Oricum ar fi, e bine si asa, insa probabil ca nu exclusiv pentru turismul romanesc.

In fine, in 21 ianuarie, de pe site-ul oficial al CMT, aflam ca familia Keinath din Reutlingen a castigat o excursie de patru zile, de Pasti, in Transilvania, voucherul fiindu-le inmanat de Adina Secara, directoarea generala pentru Germania si Elvetia a Biroului Romanesc de Turism si de Alexandru Ujupan, seful Carpathian Travel Center din Sibiu, insotit de un buchet de flori si felicitari de la Roland Bleinroth, directorul Messe Stuttgart.

Acelasi director face, la finele actualului CMT, al 48-lea in istoria sa, bilantul de targ. Bleinroth vorbeste despre „increderea” pe care o are, ca numarul vizitatorilor din acest an „a atins un nou record”, si anume peste cel de anul trecut, cand au venit la CMT 241.000 de vizitatori. In 2014, 18% dintre acestia au facut o excursie sau un concediu la distanta de peste 100 de km, acum procentul ar fi evaluat la 22%. Iar daca, in 2014, 30% dintre vizitatori aveau un buget de concediu de peste 3.600 de euro, in 2015 procentul acestora a crescut la 36 %.

Cati dintre acestia vor veni si in Gradina Carpatilor? Vom trai si vom vedea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro