Sari direct la conținut

Un șofer a lovit un stâlp și a ajuns cu mașina în râu, pe Valea Oltului. Traficul este restricționat

HotNews.ro
Valea Oltului, Foto: Agerpres
Valea Oltului, Foto: Agerpres

O maşină a căzut în râul Olt, marţi dimineaţă, pe DN7, în dreptul localităţii Brezoi, iar circulația între Râmnicu Vâlcea și Sibiu este blocată, transmite News.ro. Şoferul a fost rănit şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a căzut în râul Olt, în zona localităţii Brezoi, pe Drumul Național 7 de pe Valea Oltului.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat, marți dimineață, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 7, la kilometrul 205+400 m, în apropierea orașului Brezoi.

„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, care, din primele verificări efectuate, au stabilit că în eveniment a fost implicat un singur autoturism. Acesta a părăsit partea carosabilă și a ajuns parțial în râul Olt. În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost afectat, iar circulația pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu este blocată temporar, pentru a permite intervenția echipajelor”, a informat IPJ Vâlcea, citat de Ora de Sibiu.

Conducătorul auto, cetățean turc, s-a autoevacuat și primește îngrijiri medicale la fața locului.

Circulaţia rutieră se defăşoară alternativ, pe un singur fir, poliţiştii estimând că va fi reluată în condiţii normale în jurul orei 10.30.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro