Un stat american va decide la referendum dacă „dreptul la gaz natural” să fie adăugat Constituției sale
O inițiativă legislativă ce va fi supusă la referendum anul acesta ar putea modifica Constituția statului american Colorado pentru a consacra dreptul companiilor din domeniul combustibililor fosili de a vinde gaz metan și ar putea chiar obliga comunitățile care au încercat să elimine aparatele pe gaz din noile construcții să renunțe la aceste demersuri, relatează ArsTechnica.
Advance Colorado, organizația conservatoare non-profit care a redactat inițiativa și a coordonat campania de strângere a numărului necesar de semnături pentru includerea acesteia pe buletinul de vot, și-a depus pentru ca Inițiativa 177, intitulată „Dreptul la gaz natural”, să fie supusă votului alegătorilor.
Oamenii vor fi chemați la vot în noiembrie. SUA vor organiza atunci așa-zisele alegeri la jumătate de mandat („midterms”) pentru Congres, iar diferitele state constituante profită de multe ori de astfel de alegeri pentru a organiza în paralel, la nivel local, referendumuri pentru diverse măsuri propuse.
De exemplu, locuitorii Californiei vor fi chemați la vot pe 7 noiembrie pentru a decide asupra propunerii controversate de a taxa miliardarii din stat cu o sumă unică bazată pe averea lor de acum.
O inițiativă controversată privind „dreptul la gaz natural”
În ceea ce privește inițiativa din Colorado, formulată în termeni foarte generali, cu doar 60 de cuvinte, face dificil de văzut modul în care agențiile statului ar pune-o în aplicare dacă va fi adoptată.
Amendamentul propus prevede că „producătorii și companiile de utilități au dreptul de a vinde gaz natural locuințelor și întreprinderilor”. Acest lucru ar putea impune modificarea codurilor de construcție care încurajează utilizarea sistemelor electrice pentru încălzire și gătit, anulând progresele realizate în direcția electrificării.
„În realitate, este doar o încercare cinică de a înscrie profiturile industriei combustibililor fosili în Constituția statului”, a declarat Kelly Nordini, directoarea executivă al organizației de mediu Conservation Colorado. „Acest lucru este rău pentru bugetele oamenilor, pentru aerul curat și pentru apa curată; inițiativa nu conține nicio prevedere privind sănătatea sau siguranța publică”, subliniază ea.
Inițiativa s-a lovit de opoziția democraților din Camera Reprezentanților statului și a organizației Conservation Colorado, însă republicanii din Cameră au tergiversat dezbaterea până la expirarea timpului disponibil pentru a modifica proiectul în ultima zi a sesiunii legislative.

Colorado n-ar fi primul stat american care adoptă o astfel de inițiativă
Advance Colorado, organizația care a lansat inițiativa, a notat într-un raport publicat în aprilie că reglementările „împovărătoare” generează costuri ascunse pentru consumatori și a cerut statului să protejeze dreptul cetățenilor de a-și alege sursa de energie.
Raportul acuză că eforturile de decarbonizare și electrificare – piloni esențiali ai strategiei statului pentru combaterea schimbărilor climatice – „ar avea un impact devastator asupra statului Colorado”.
Legiuitori și grupuri din industrie din alte state americane au promovat măsuri similare pentru a împiedica renunțarea la utilizarea gazului metan în gospodării. În perioada 2020–2024, 26 de state au adoptat interdicții preventive asupra politicilor care impuneau tranziția de la utilizarea gazului metan.
De exemplu, în 2021, statul Utah a adoptat o lege care interzice restricțiile privind racordarea la rețelele de distribuție a gazelor.
Și, totuși, există o diferență majoră
Deși inițiativa privind dreptul la gaz natural din Colorado are motivații similare cu măsurile adoptate în alte state, ea abordează problema într-un mod unic.
„Ne aflăm pe un teren complet necunoscut”, a declarat Michael Burger, director executiv al unui centru pentru dreptul mediului din cadrul Universității Columbia.
„Acesta ar fi primul amendament constituțional care consacră un drept referitor la un anumit combustibil fosil”, subliniază el.
Un astfel de amendament constituțional ar avea prioritate față de majoritatea legilor care ar încerca să limiteze utilizarea gazului metan, în timp ce legile adoptate în alte părți ale țării nu au aceeași forță juridică.
Inițiativa din Colorado este, de asemenea, unică prin amploarea sa: textul nu conține nicio excepție, nicio explicație și nicio prevedere referitoare la siguranța publică.