Sari direct la conținut

Un tablou al artistului austriac Gustav Klimt a fost găsit după aproape 100 de ani / Suma uriașă la care este evaluat

HotNews.ro
„Portretul domnişoarei Lieser” de Gustav Klimt, Foto: Roland Schlager / AFP / Profimedia Images
„Portretul domnişoarei Lieser” de Gustav Klimt, Foto: Roland Schlager / AFP / Profimedia Images

Un tablou al artistului austriac Gustav Klimt, despre care s-a crezut că a fost pierdut timp de aproape 100 de ani, a fost găsit la Viena, valoarea sa fiind estimată la o sumă impresionantă scrie BBC, citată de News.ro.

„Portretul domnişoarei Lieser” a aparţinut unei familii de evrei din Austria şi a fost văzut ultima dată în public în 1925. Soarta sa de după aceea este neclară, dar familia actualilor proprietari deţine tabloul încă din anii 1960.

Casa de licitaţii „im Kinsky” estimează valoarea tabloului la peste 54 de milioane de dolari, catalogând redescoperirea ca fiind „o senzaţie”.

„O pictură de o asemenea raritate, semnificaţie artistică şi valoare nu a mai fost disponibilă pe piaţa de artă din Europa Centrală de zeci de ani”, a declarat casa „im Kinsky” într-un comunicat.

Portretul va fi acum scos la licitaţie în 24 aprilie, în numele proprietarilor şi al succesorilor legali ai familiei Lieser. Acest lucru se bazează pe Principiile de la Washington, un acord internaţional de restituire a operelor de artă furate de nazişti urmaşilor persoanelor de la care au fost luate.

Tablourile lui Klimt se vând pentru sume uriașe

Înainte de licitaţie, tabloul va fi prezentat în diverse locaţii internaţionale, inclusiv în Marea Britanie, Elveţia, Germania şi Hong Kong, a precizat casa de licitaţii. Portretul a aparţinut familiei Lieser, care a fost o familie de industriaşi evrei bogaţi din Viena. Un avocat specializat în artă a declarat presei austriece că nu a găsit până acum nicio dovadă că opera ar fi fost furată înainte sau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În trecut, operele de artă ale lui Klimt au atins sume uriaşe la licitaţii. Lucrarea sa „Doamna cu evantai” a fost vândută în iunie anul trecut pentru 86 de milioane de euro, fiind cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la o licitaţie în Europa.

Un alt tablou al său, „Insulă pe lacul Attersee”, fusese vândut cu doar o lună înainte în Statele Unite pentru 53,2 milioane de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro