Sari direct la conținut

Un tânăr din Ohio a fost înțepat de albine de peste 20.000 de ori

HotNews.ro
Un tânăr din Ohio a fost înțepat de albine de peste 20.000 de ori

Un tânăr de 20 de ani din Ohio se luptă pentru viața sa după ce a fost înțepat de albine de peste 20.000 de ori și a înghițit aproximativ 30 de insecte, el reușind să iasă din comă după câteva zile de la incident, scrie New York Post.

Vinerea trecută, Austin Bellamy curăța un lămâi, iar la un moment dat a tăiat, fără să știe, un stup din care au ieșit mii de albine africane care l-au atacat. A fost acoperit de albine pe cap, pe gât și pe umeri.

„Părea că are o pătură neagră de la cap până la la brațe”, spune Shawna Carter, mama tânărului, care a inițiat o strângere de fonduri pentru a putea plăti spitalizarea fiului ei.

A început să strige după ajutor, însă bunica și unchiul lui, care erau de față, nu l-au putut ajuta pentru că au fost atacați și ei de albine. „Am încercat să urc pe scară pentru a ajunge la Austin. Am văzut cât de sus era… Nu am putut să ajung la el pentru că eram înconjurată albine”, a afirmat bunica tânărului.

Pompierii au intervenit și au reușit să-l coboare din copac, el fiind dus cu un elicoper la Centrul Medical Universitar din Cincinnati, unde a fost plasat în comă indusă.

Potrivit medicilor, Austin Bellamy a fost înțepat de peste 20.000 de ori și a înghițit aproximativ 30 de albine. Miercuri, el a ieșit din comă, dar rămâne internat, mai scrie New York Post.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro