Un urs a traversat curtea unei școli din Mureș în timp ce elevii erau la ore
Locuitorii din comuna Breaza sunt îngroziţi de faptul că, recent, un urs a fost filmat de o cameră de supraveghere în timp ce alerga prin curtea Şcolii Gimnaziale din centrul localităţii, în timp ce elevii erau la ore şi îl priveau pe geam, transmite Agerpres.
„A fost un incident cu un urs care a traversat curtea şcolii. Era la ora 10,40-10,45. A venit de pe drumul din spate, dintre blocuri, a rupt gardul din spate şi a traversat pur şi simplu curtea şcolii fugind mai departe, spre pădure. Era speriat pentru că s-a întâlnit cu o maşină pe şosea, altfel ajungea în intersecţie. Dacă mai întârzia câteva minute, surprindea copiii în pauză. El, speriat fiind, se putea întâmpla orice. Nu prea ai ce măsuri să iei, cine se aşteaptă să te întâlneşti cu ursul, ziua, în mijlocul satului? Toată lumea trebuie să fie atentă, ce măsuri să iei? După aceea l-au fugărit un echipaj de jandarmi şi cu cei de la Poliţie. Era un urs tânăr, de doi-trei ani, care probabil îşi caută un teritoriu. Oarecum copiii au fost speriaţi fiindcă l-au văzut pe geam”, a declarat, marţi, Aurelian Negrea, directorul Şcolii Gimnaziale din Breaza.
Directorul şcolii susţine că în ultima perioadă urşii au apărut frecvent în toate satele comunei, însă în acest caz ursul a fost speriat de ceva anume şi astfel a ajuns în sat.
Sătenii care au văzut incidentul au descris cum ursul s-a izbit în gardul şcolii, l-a rupt şi a continuat să alerge prin curtea şcolii, în care, în acel moment, nu se afla niciun copil, din cei 90 care învaţă acolo.
După ce a traversat curtea şcolii, ursul a intrat într-o grădină pe care a traversat-o tot în fugă, iar proprietara care lucra în gospodărie l-a alungat, fără a se uita la el, crezând că e un câine.
Pentru alungarea ursului din sat s-a mobilizat o echipă de circa 12 persoane, formată din jandarmi, poliţişti, paznici de vânătoare, vânători, care au scotocit toată zona, însă animalul s-a pierdut în pădure.
Vânătorii spun că, nu demult, în Filpişu Mare un urs a omorât un porc dintr-o gospodărie şi că există o nemulţumire faţă de numărul mic de autorizaţii pentru vânătoarea la urs, întrucât de la an la an problemele cu aceştia se înmulţesc.
Traseul ursului prin curtea şcolii din Breaza a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă, imaginile ajungând pe paginile de socializare.