Una dintre cele mai bogate țări ale lumii vrea să plătească datoriile la Banca Mondială ale altei țări: „Facem anunțuri, dacă și când acestea devin oficiale”

Arabia Saudită intenționează să plătească datoriile Siriei către Banca Mondială, au declarat trei persoane familiarizate cu această chestiune, deschizând calea pentru aprobarea unor subvenții de milioane de dolari pentru reconstrucție și pentru sprijinirea sectorului public paralizat al țării, transmite Reuters.
Ar fi primul caz cunoscut în care Arabia Saudită oferă finanțare Siriei de când rebelii conduși de islamiști l-au înlăturat anul trecut pe fostul lider Bashar al-Assad.
Poate fi, de asemenea, un semn că sprijinul crucial al țărilor arabe din Golf pentru Siria începe să se materializeze după ce planurile anterioare, inclusiv o inițiativă a Doha de a finanța salariile, au fost blocate de incertitudinea privind sancțiunile SUA.
Luna trecută, Qatarul a anunțat un plan de a furniza Siriei gaz prin Iordania pentru a îmbunătăți slaba aprovizionare cu energie electrică a țării, o inițiativă care, potrivit unor surse citate de Reuters, a primit aprobarea Washingtonului.
Un purtător de cuvânt al Ministerului saudit al Finanțelor a declarat pentru Reuters: „Nu comentăm speculațiile, ci facem anunțuri, dacă și când acestea devin oficiale”.
Biroul de presă al guvernului saudit, un purtător de cuvânt al Băncii Mondiale și un oficial al guvernului sirian nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, transmite Reuters.
Siria are datorii de aproximativ 15 milioane de dolari către Banca Mondială, care trebuie achitate înainte ca instituția financiară internațională să poată aproba subvenții și să ofere alte forme de asistență.