Una dintre cele mai sofisticate drone militare din lume, produsă în Israel cu piese fabricate în România / Cum ar putea ajunge și în dotarea României
În timp ce România e aproape să cumpere drone tactice de clasa a II-a de tipul Hermes 450 Watchkeeper de la Elbit, israelienii testează acum o versiune mult mai sofisticată a fratelui mai mare, o dronă care are deja piese construite în România, iar în viitor ar putea ajunge să fie construită complet în țară, dacă armata va decide s-o integreze în dotarea sa. HotNews.ro a fost în Israel și a filmat drona Hermes 900 Starliner, prima dronă militară care poate zbura automat în spațiul aerian civil nesegregat, între alte aeronave civile.
Context:
- România derulează în prezent o nouă licitație pentru drone tactice de clasa a II-a NATO (sub 600kg). La această procedură de achiziție doar israelienii de la Elbit au depus o ofertă cu drona Hermes 450 Watchkeeper, o dronă ale carei componente sunt produse și în țara noastră, în fabricile Elbit de la Bacău. Conform contractului care presupune 7 sisteme a câte trei aeronave pentru circa 300 de milioane de euro, toate dronele trebuie produse în țara noastră.
- În paralel, România a decis să cumpere și drone de atac Bayraktar TB2, ceea ce înseamnă că țara noastră ar putea opera curând două tipuri de drone diferite.
- În viitor, însă, forțele armate s-ar putea îndrepta și către clasa superioară de drone strategice. Aici, Elbit pune pe masă varianta Hermes 900 Starliner, o dronă de 1,5 tone și care este singura care a primit o certificare civilă pentru a putea zbura în spațiul aerian civil nesegregat.
- În mod similar, și pentru această dronă deja o parte din piese – cablaje, componente mecanice, subansamble etc – sunt produse în România. Pentru această dronă, precum și pentru modelul mai mic Hermes 450 Watchkeeper, Elbit spune că va realiza o linie de asamblare și integrare în țară unde va lucra cu Aerostar Bacău, iar cu Romaero ar urma să realizeze toate componentele fuselajului din materiale compozite.
VIDEOREPORTAJ – Cum e testată în Israel drona Hermes 900 Starliner
Într-un conflict armat modern rolul dronelor este esențial, și am văzut asta pe deplin pe parcursul războiului din Ucraina. Nu doar pentru misiunile de atac, dar mai ales pentru cele de colectare de informații, de supraveghere și de conducere a focului, spre exemplu.
Dincolo de un război, însă, dronele își păstrează rolul de platforme de colectare informații și pot fi folosite în numeroase misiuni de recunoaștere pe timp de pace, chiar și în misiuni de căutare și salvare. Însă pe timp de pace, până acum, ca să poată opera în siguranță, dronele trebuiau să opereze într-un spațiu aerian închis aeronavelor civile, adică segregat special pentru aeronavele fără pilot.
Practic, o fâșie de spațiu aerian civil, pe o anumită suprafață, este rezervat special pentru operare a unei aeronave fără pilot, limitând nu numai traficul aerian civil, ci și zonele în care poate opera drona în cauză.
Hermes 900 Starliner este prima aeronavă fără pilot din lume care a primit o certificare oficială că poate opera automat în spațiul aerian civil nesegragat, practic între alte aeronave civile, spune Elbit.
Hermes 900 Starliner – Prima dronă certificată să zboare în spațiul aerian civil nesegregat, produsă cu piese din România
„Este singura din lume care are certificare civilă pentru a putea zbura în spațiul aerian civil. Asta înseamnă că a fost avizată de o autoritate aeriană civilă să poată zbura în spațiu aerian civil. E prima dronă care să primească această certificare foarte greu de obținut. Înseamnă că avem toate elementele de siguranță, de la design, la producție și la sistemele integrate, aeronava poate zbura în zone nesegregate, în zone cu alte aeronave civile”, spune Asaf Cohen, Director de Dezvoltare în cadrul Diziviei Aerospațiale a Elbit.
Hermes 900 Starliner se bazează pe multiple sisteme care detectează automat aeronavele din jurul său, comunică cu ele și poate lua automat „decizii” care să-i corecteze zborul în raport cu alte aeronave, pentru a evita coliziuni. (sisteme precum TCAS – traffic collision avoidance system sau Cooperative and non-cooperative Detect & Avoid – D&A ). În același timp, drona are sisteme prin care să evite automat relieful și poate decola și ateriza în mod autonom indiferent de condițiile meteo.
Deși este produsă în Israel, și testată acum pentru clientul final Elveția, o parte din componente sunt fabricate în România.
„Sunt fabricile Elbit din România, în Bacău, în București care produc piese electronice și mecanice pentru drone. Le folosim în toate dronele noastre pe care le facem pentru toți clienții noștri”, detaliază Cohen.
România cumpără drone tactice de clasa II-a. Elbit e singura în cursă cu modelul Hermes 450 Watchkeeper
În prezent, România caută să cumpere drone, dar deocamdată s-a orientat pentru drone tactice de clasa a IIa NATO (sub 600kg), dar și pentru drone de atac Bayraktar TB2.
În procedura de achiziție publică pentru drone tactice de clasa a IIa, doar Elbit a depus o ofertă cu modelul Hermes 450 Watchkeeper, o dronă dezvoltată și folosită mulți în Israel, dar îmbunătățită după cerințele și nevoiel armatei britanice. Contractul de circa 300 de milioane de euro pentru 7 sisteme (a câte 3 drone fiecare sistem) presupune și integrarea producție în țară. Aici Elbit e în avantaj, deja produce o parte din piese în România, și își propune să deschidă și linia de asamblare și integrare în țară, precum și fabricarea pieselor din fuselaj împreună cu Romaero Băneasa.
„Cerințele României în prezent este pentru o dronă clasa II NATO, până la 700kg și care e folosită în principal pentru misiuni tactice pentru armată, pentru forțele navale. Acest Hermes 900 Starliner este nivelul superior, o dronă de 1,5 tone, este categoria a III-a, pentru un nivel strategic al misiunilor. Ca un pas următor, ar putea fi o dezvoltare foarte importantă pentru flota românească”, mai spune reprezentantul Elbit.
„Ambele drone sunt sub familia Hermes. Asta înseamnă că există componente și elemente care sunt similare. Vorbim despre stația de control de la sol, despre senzori, de partea de avionică. Sunt și componente pe care le-am luat de la Hermes 450 Watchkeeper și le-am folosit pe Hermes 900 Starliner”, mai notează reprezentantul companiei israeliene în reportajul realizat de HotNews.ro.
VEZI ȘI: