Unde a mers James Talarico să sărbătorească victoria în Senat. „E cel mai texan lucru pe care l-am văzut vreodată”
James Talarico a obținut marți victoria în alegerile intermediare din SUA, asigurând un loc pe care partidul democrat nu îl mai câștigase din 1988 în Senat.
În discursul său după victorie, Talarico a citat din Biblie, făcând referire la celebra poveste din Vechiul Testament despre confruntarea dintre David și Goliat.
„Tocmai am transmis un mesaj tuturor mega-donatorilor miliardari, tuturor mega-donatorilor trilionari, tuturor apărătorilor corupți ai acestui sistem politic defectuos, din acest stat, din această țară: puterea aparține poporului”, a spus democratul.
„Cel mai bogat om din lume, cel mai puternic om din lume și întreaga elită politică de la Washington au fost împotriva noastră. Dar oamenii din Texas au fost praștia mea, iar în această seară l-am învins pe Goliat!”, a adăugat Talarico.
Talarico a anunțat după aceea unde a mers să își sărbătorească triumful în alegeri. „Prima oprire după victorie: Whataburger”, a scris democratul pe pagina sa de Facebook, publicând o poză în care apare cu Gina Hinojosa, avocată și reprezentantă democrată în legislativul statului Texas. În urma scrutinului de marți, ea va deveni primul guvernator hispanic al statului Texas.
Cei doi ciocnesc câte un pahar cu suc, stând la o masa a fast-food-ului din Austin, înconjurați de americani care le făceau poze.
Whataburger este un lanț de restaurante de tipul fast food fondat în 1950 în Texas.
„Asta e cel mai texan lucru pe care l-am văzut vreodată. Felicitări amândurora! Cu sinceritate, o texană get-beget care locuiește în Oklahome și suferă în prezent de FOMO (fear of missing out)”, a comentat o femeie la poza publicată de Talarico, care a primit peste 172.000 de aprecieri la 4 ore de la postare.
„Asta da, semn al unui adevărat texan!”, a spus altcineva.
„M-am trezit într-un stat republican și mă culc într-un stat democrat”, a comentat alt internaut.