Unde ne sunt fascistii?

Pentru ultranaţionalişti, iubirea de patrie constă într-un discurs al urii, al minciunii violente, al confuziei programate. În gura lor, oricine, fie că îi deranjază fie că au primit job să-l murdărească devine un primejdios duşman al ţării: concurenţii politici, vecinii supărători, intelectualii publici. Reţeta acestui discurs – folosit şi de Securitatea comunistă – e monotonă. Minciunile cele mai sfruntate sînt prezentate drept dezvăluiri, violenţa atacatorului e pusă în seama celui agresat, non valoarea îşi arogă dreptul de judecător al tuturor valorilor. Peste această plasă de confuzie, schimonosiri, iluzie, trebuie să răsune cîteva cuvinte stigmat menite să stîrnească în cititor panică amestecată cu dispreţ şi, finalmente, pulsiune distructivă. Unul dintre aceste cuvinte este şi acum „evreu”. Revista „România Mare” a dat tonul. Astăzi există site-uri care deversează nestingherite şi neobosite aceleaşi tip de discurs ţesut din elucubraţii veninoase.

Unul se intitulează modest „Fără secrete România. Site dedicat Reptilienilor Anunnaki. Conspiraţii, Ezoterism, Ocultism, Spiritualitate, Istorie, OZN şi multe altele…” O nebuloasă SF, de bîlci universal, tribuna post-modern naţionalistă a unui neştiut super ştiutor. El e „Dragoş Anunnaki”. Lucrările sale – pe care se bazează într-un interminabil şi inept rechizitoriu împotriva cîtorva intelectuali publici – le-a publicat pe propriul site. Iată, printre altele, cîteva din declaraţii reproduse în propria sa grafie: „Paranoia sionista numita holocaust, este o chestiune fantasmagorica…”. „Germania Nazista, am explicat intr-un articol pe larg, ca aceasta a fost provocata de catre mafia evreiască…”. „Oricine va incerca sa critice pe liderii evrei conducatori ai planetei vor fi etichetati ca «antisemiti». Cui ii foloseşte de fapt antisemitismul şi ce înseamnă antisemitism si cine sint evreii ca «rasa»? Aflati in acest articol!”

Pentru Anunnaki, fantasma „caracatiţei evreieşti” care conduce maşinăria internaţională influenţează, desigur, ocult şi destinul României. Ce importanţă are că în ţară n-au rămas decît puţini evrei, în majoritate bătrîni? Evreii pot fi „inventaţi”. „Evrei khazari” adică evrei prin opţiune nu neapărat prin naştere: iată stigmatul sub care sînt mînjiţi Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu. E citat îndelung „jurnalistul Roncea”, ca un fel de mentor, căci de mulţi ani produce un discurs din acelaşi aluat. Acesta e, după propriile spuse, coleg al lui Sorin Roşca Stănescu – colaboratorul recunoscut al Securităţii. E invocat cu respect „Maestrul Constantin Barbu”, calomniatorul craiovean al lui Gabriel Liiceanu. H.-R. Patapievici e injuriat fiindcă a făcut din Eminescu „cadavrul politic” al culturii româneşti. Asta pe baza unui citat unde acuzatul îi critică pe adepţii români ai corectitudinii politice şi ai ideologiei post-moderne pentru care Eminescu este „cadavrul din debara”. Ca şi Securitatea, Anunnaki are puterea de a face albul negru, de a tortura logica după plac. Tot aşa procedează cînd, autor masiv pe propriul site, e de acord cu Roncea cum că Andrei Pleşu ar fi un „filozof fără operă”, adăugînd alte mizerii care ţin de o minte deraiată ori programată pentru calomnie. Totul e presărat cu vorbe injurioase, aluzii obscene, judecăţi tăios fantasmagorice şi „denunţuri” ale acestor „evrei khazari”, ameninţare pentru România…

Textul e de o golănie ridicolă, îţi spui. E de un primitivism respingător. Vîntură un esoterism de mahala fără limite. Da, dar nu e mai puţin primejdios, împănat cum e cu clişeele xenofobiei, izolaţionismului, ale urii faţă de democraţie şi de intelectuali. Într-un public tînăr, adesea dezorientat şi lehămisit de proasta stare a societăţii noastre, tonul site-ului poate stîrni interes, eventual încuviinţare, chiar adepţi. E de ajuns ca, în România, derapajul socio-politic să continue, iar democraţia să fie măcinată de corupţie, pentru ca extremismele naţionaliste să ridice tonul, agitînd aceeaşi ideologie grobă, violentă şi comodă. Nimic nu e mai simplu, mai iluzoriu şi mai primejdios decît a „externaliza” criza, a pune carenţele societăţii noastre în seama unor „străini” inventaţi, care primesc numele încărcat negativ de „evreu”. Nimic nu e mai simplu, mai iluzoriu şi mai primejdios decît să te lepezi de responsabilităţile proprii, să le afişezi drept culpe şi conspiraţii ale unui străin atotputernic şi ocult, desemnat ca „mafie evreiască”. Nu mai trebuie să cauţi soluţii reale, trebuie doar să verşi venin, minciună şi violenţă. Cu speranţa că vei stîrni în grupuri mai largi de populaţie pulsiuni distructive care să poată fi manevrate după plac.

Principiile Uniunii Europene – din care România face parte, în trecere fie spus – nu permit să existe în spaţiul public discursuri care promovează ura, xenofobia, antisemitismul. Într-o democraţie românească funcţională, un asemenea site ar fi interzis. Nici vocea lui Victor Roncea nu s-ar tot auzi de ani buni de zile. Nici Antena 3 nu şi-ar permite – plătind ceva amenzi – să-şi deverseze mizeria împotriva „duşmanilor” patronului ei.

Dar patronul ei – aflat de mult timp între Parlament şi inculpare penală – are un partid la guvernare. Iar prim ministrul Ponta n-a catadicsit să participe la întîlnirea de acum cîteva zile cu asistentul Victoriei Nuland. De ce s-ar fi dus? Demnitarul american vorbea despre necesitatea ca ţările din estul Europei să reziste împotriva pericolului unor oligarhi care controlează media şi pot fragiliza instituţiile statului de drept. Domnul Ponta a preferat să meargă în teritoriu pentru campania europarlamentarelor. „Trimitem la Bruxelles oameni mândri că sunt români, care vor apăra România” iată textul alături de care stă Victor Ponta pe un afiş electoral PSD. Ce să înţelegem? Că România trebuie apărată de Europa, nu de pericolul imperialismului putinist? Că România are de rezistat împotriva principiilor UE, în vreme ce guvernanţii ei actuali admit fără probleme existenţa unui post precum Antena 3 ori a unor site-uri ca cel menţionat mai sus? Vor invoca poate principiul – fundamental pentru democraţie – al libertăţii de exprimare. Dar în democraţiile veritabile, acest principiu nu e nelimitat şi orb. În democraţiile solide, incitarea la ură, la xenofobie nu are loc legitim în spaţiul public.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro