Unde poți să mergi de Revelion în București dacă nu ți-ai făcut o rezervare
Pe ultima sută de metri, Revelionul în București se rezumă la câteva lucruri simple: locuri care te așteaptă cu brațele deschise fără rezervare, cu prețuri accesibile, și care-ți oferă posibilitatea de a schimba planul din mers, pentru a încerca și alte opțiuni aflate la distanță mică unele de altele. Dacă nu ai rezervare, nu te interesează mesele festive și vrei să eviți evenimentele cu program rigid, Capitala oferă încă suficiente variante pentru noaptea dintre ani.
Controlul merge anul acesta pe ideea unei evadări simbolice din sezon. Afară e iarnă, dar înăuntru se construiește un Revelion cu aer de vară, pe trei camere care funcționează ca niște lumi paralele. În camera principală, Batida vine cu un DJ set care adună influențe din Lisabona și Luanda. Sus, la Alt Shift, se dansează pe alternative cunoscute, fără rușine și fără ironie. Biletul la intrare este 200 de lei, cu acces în toate spațiile.
În cealaltă parte a orașului, Expirat își face, ca de obicei, propria liturghie sonoră. Pe dealul Filaret, noaptea dintre ani capătă forma unui ritual care nu promite nimic spectaculos, dar livrează exact ce trebuie: muzică tare, pereți care vibrează și senzația că nu ești singur în orașul ăsta. George, Liviu și Andrei sunt la platane, iar intrarea costă 150 de lei.
Brezoianu rămâne, ca de obicei, o axă sigură pentru cei care vor un Revelion care începe devreme și nu se ia prea în serios. La Energiea, petrecerea pornește de la ora 17:00, cu mâncare, mese lungi și o tranziție lentă spre muzică și lumină mai domoală. De la 20:00, intrarea este 150 de lei și include un pahar de spumant, plus inevitabila salată de boeuf. DJ-ii nu complică selecția, iar atmosfera e mai degrabă de party de cartier extins decât de eveniment special.
La câțiva pași, Pâine și Vin merge pe aceeași logică a normalității. Deschide la 18:00, fără artificii tematice și fără promisiuni mari. DJ Bully ține muzica într-o zonă caldă, bucătăria rămâne deschisă până la 01:00, iar barul cât e nevoie. Intrarea costă 150 de lei și include un pahar de spumant. Nu sunt rezervări și nici liste, ceea ce face din locul acesta o opțiune bună pentru cei care ajung din mers și vor să rămână unde se simt bine.

Spre zona și mai alternativă a orașului, Manasia Hub propune un Revelion simplu, dar mai drak, cu DJ seturi semnate de Corina Sucarov și Elvis Depressedly. Accesul este 45 de lei, iar bucătăria rămâne deschisă toată noaptea. E genul de spațiu care nu încearcă să impresioneze și tocmai de aceea funcționează pentru cei care vor să intre, să stea și să vadă ce se întâmplă.
Pamela Bar, pe Dimitrie Cantemir, rămâne deschis „ca de obicei”, de la ora 20:00, fără bilet de intrare și fără rezervări, ceea ce spune deja tot ce trebuie știut. Playlistul e descris ca fiind ușor scăpat de sub control, suficient cât să te ridice de pe scaun, iar restul serii se construiește din cocktailuri cu țuică, conversații care se mută de la o masă la alta și acel tip de aglomerație care apare doar când nimeni nu încearcă să organizeze nimic. E un Revelion care funcționează mai degrabă ca un prelungitor al serilor obișnuite din bar, cu miezul nopții prins din picioare, între două pahare.
Fix Me a Drink, pe Brezoianu, merge pe aceeași logică a normalității fără pretenții festive. Se deschide tot la ora 20:00, cu intrare liberă, fără liste și fără rezervări, și rămâne un punct bun de pornire sau de oprire într-un traseu mai larg prin centru. Cocktailurile sunt în prim-plan, atmosfera e una de bar plin, nu de eveniment dedicat, iar ideea de a te muta dintr-un loc în altul e parte din plan, nu o soluție de avarie. Pentru cei care nu vor un Revelion fix într-un singur spațiu, Fix Me a Drink funcționează ca un nod firesc într-o noapte care se scrie din mers. De menționat aici și că Fix Me a Drink a ajuns în acest an în topul celor mai bune 500 de baruri din lume. Pe ultimul loc, e drept, dar tot e o performanță.
Platforma Wolff devine de Revelion casă pentru comunitatea Flipside.ro și șă o petrecere lungă, de zece ore, gândită mai degrabă ca o continuitate firească decât ca o noapte excepțională. Sub titlul simplu „2026”, întâlnirea aduce laolaltă oameni care se cunosc sau ajung să se recunoască rapid pe ringul de dans, într-un spațiu care mizează pe familiaritate, nu pe decor. Lineup-ul – cu Tommy Pickles (Faciendo, UK), George Heerd, Barbu și TWODOOR – susține o noapte în care muzica e firul principal. Biletele costă 100 de lei, atât în presale, cât și la intrare, în limita capacității, iar accesul se face simplu, cu numerar sau card.
Un alt loc unde la care Revelionul se petrece fără pretenții și rezervări este PERL. Și aici e fără intrare plătită: e walk-in și gata. Line-up-ul aduce muzică constantă între 20:00 și 04:00, cu seturi de Sebastian Davinsky, Racheta Artrist b2b Maria Vonc și NotDoctorG b2b TTTTugay. Fără artificii de la miezul nopții, fără săruturi obligatorii, doar oameni care vin să stea, să asculte și să rămână până dimineața fără griji pentru ziua de mâine.
Un detaliu practic care contează în noaptea de Revelion: metroul va circula pe tot parcursul nopții de 31 decembrie 2025 spre 1 ianuarie 2026. Între orele 23:00 și 01:00, trenurile vor avea un interval de aproximativ 10 minute, iar de la 01:00 până la 05:00 frecvența scade la circa 20 de minute. Suficient cât să te poți muta dintr-un cartier în altul fără să depinzi de mașină sau de aplicații care se blochează exact când ai nevoie de ele.
