Skip to content

Unde se va ține summitul UE din martie. Se împlinesc 70 de ani de la tratatul fondator

Summitul UE de primăvară de anul viitor ar urma să aibă loc în capitala Italiei, pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, document prin care a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi care a deschis calea către Uniunea Europeană (UE).

Informația privind planurile organizării summitului la Roma a fost furnizată luni de surse europene, citate de agenția italiană de presă ANSA, potrivit Agerpres.

Ideea de a organiza summitul din martie în acest oraş, ca eveniment unic, a apărut în timpul reuniunii Consiliului European de săptămâna trecută, de la Bruxelles, au precizat sursele.

Reglementările UE prevăd că liderii statelor membre trebuie să se reunească la fiecare şase luni la Bruxelles, însă, în circumstanţe excepţionale, poate fi ales un alt loc, cu condiţia ca toate cele 27 de state membre să fie de acord.

Un înalt oficial al UE a confirmat luni, pentru ANSA, că demersurile pentru organizarea summitului din martie de la Roma „sunt în derulare” şi că prim-ministrul belgian, Bart De Wever, şi-a dat acceptul.