Ungaria: Este o iluzie naivă că negocierile dintre Rusia şi Ucraina pot pune capăt războiului
Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, consideră că este „o iluzie naivă” că negocierile dintre Rusia şi Ucraina pot pune capăt războiului, el spunând că pentru o pace durabilă ar fi necesare discuţii între SUA şi Rusia și ar fi important ca liderii celor două ţări să se întâlnească la următorul summit G20, scrie MTI.
Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, ministrul a subliniat, înaintea reuniunii comune a miniştrilor de externe ai Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) şi ai Uniunii Europene în Argentina, că la reuniunea din Indonezia a G20, care include cele mai mari economii ale lumii, vor participa, probabil, şi preşedintele rus şi cel american.
- “Dacă se vor afla în acelaşi loc, cred că le-ar fi foarte greu să explice oricărui om de pe pământ de ce nu se întâlnesc.
- Înţelegem că protocolul este important, înţelegem că este important ca fiecare să-şi demonstreze puterea, că este mai puternic decât celălalt.
- Dar aici mor sute de mii de oameni, se refugiază milioane de oameni, întreaga lume a intrat în criză şi trebuie să împiedicăm ca acest război regional, care a provocat deja crize mondiale, să se transforme într-un război mondial”, a declarat Péter Szijjártó, citat de News.ro.
El a spus, de asemenea, că pacea necesită negocieri, însă a crede că negocierile dintre Rusia şi Ucraina pot pune capăt războiului şi pot duce la o pace durabilă este o “iluzie naivă”:
- “Avem nevoie de negocieri ruso-americane, de un acord între America şi Rusia.
- Aprovizionarea cu energie a lumii este în criză, aprovizionarea cu alimente a mai multor regiuni din lume este în criză, inflaţia creşte galopant în întreaga lume, economiile intră în recesiune şi locurile de muncă a milioane de oameni sunt puse în pericol.
- În acelaşi timp, suntem îngrijoraţi să vedem că unele ţări mari şi puternice, unele organizaţii internaţionale mari şi puternice, continuă să folosească retorica războiului. Iar declaraţiile şi deciziile acestora împing acest război mai degrabă spre escaladare, decât spre pace”.