Sari direct la conținut

Ungaria lansează o consultare națională cu privire la sancțiunile UE

HotNews.ro
Premierul Ungariei, Viktor Orban, Foto: BART MAAT / AFP / Profimedia
Premierul Ungariei, Viktor Orban, Foto: BART MAAT / AFP / Profimedia

Ungaria a lansat oficial vineri o „consultare națională” privind sancțiunile Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei, pe care premierul Viktor Orban le-a criticat în repetate rânduri, potrivit AFP.

„Credem că sancțiunile ne distrug”, a declarat guvernul pe pagina sa de Facebook în momentul în care a publicat formularul. Dar acestea au fost aprobate de toate cele 27 de state membre, inclusiv de Ungaria.

„Sunteți de acord cu sancțiunile care fac să crească prețul alimentelor”, sporind „riscul de foamete în țările în curs de dezvoltare” și „presiunea migratorie” la frontierele Europei: aceasta este una dintre cele șapte întrebări din formularul trimis la opt milioane de gospodării.

Un alt chestionar solicită opinia cetățenilor cu privire la măsurile care vizează sectorul energetic rusesc, dacă acestea au fost adoptate sau doar discutate.

Această strategie de la Bruxelles a dus la facturi record, „punând în pericol capacitatea gospodăriilor de a-și încălzi locuințele și întreaga viabilitate a economiei europene”, afirmă organizația.

De la începutul conflictului din Ucraina, Ungaria – care este puternic dependentă de importurile de hidrocarburi rusești – a avut grijă să mențină relații bune cu Kremlinul pentru a continua să primească gaz și petrol.

Ministrul de externe Peter Szijjarto s-a aflat încă joi la Moscova pentru a participa la un forum energetic, spre deosebire de atitudinea adoptată de partenerii săi europeni.

Într-un interviu radiofonic acordat vineri, Viktor Orban a atacat din nou sancțiunile decise de „o elită europeană, într-un mod nedemocratic”.

El a justificat această consultare prin dorința de a „crea un consens național”. Cetățenii trebuie să răspundă până la 9 decembrie.

Guvernul a folosit această metodă în mai multe rânduri, fără consecințe juridice, de exemplu pentru a denunța politica de migrație a UE sau plata de compensații pentru deținuți și romi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro