Sari direct la conținut

Universitatea din California, dată în judecată de o organizație de studenți ce o acuză că îi discriminează pe candidații albi

HotNews.ro
Universitatea din California, dată în judecată de o organizație de studenți ce o acuză că îi discriminează pe candidații albi
Clădire din Los Angeles a Universității California. Foto: Ken Wolter | Dreamstime.com

Universitatea din California a fost dată în judecată luni de un grup de studenți pentru o presupusă discriminare rasială în procesul de admitere, prin favorizarea candidaților afro-americani și hispanici în detrimentul candidaților albi și cu descendență asiatică.

Organizația Students Against Racial Discrimination („Studenți Împotriva Discriminării Rasiale”) susține că utilizarea preferințelor rasiale în toate cele nouă campusuri ale universității permite celor cu calificări academice inferioare să fie admiși în detrimentul candidaților mai bine calificați, transmite Reuters.

Grupul spune că acest lucru încalcă clauza de protecție egală din cel de-al 14-lea amendament al Constituției SUA, precum și capitolul VI din Legea drepturilor civile din 1964, care interzice beneficiarilor de fonduri federale să facă discriminări bazate pe rasă.

De asemenea, a declarat că se încalcă inițiativa 209, pe care alegătorii din California au adoptat-o în 1996 ce interzice folosirea rasei drept criteriu în domenii precum educația publică, ocuparea posturilor de stat și acordarea de contracte.

Reacția Universității din California: Datele privind rasa nu sunt folosite la admitere

Universitatea din California a reacționat printr-un comunicat în care afirmă că în solicitările de admitere colectează date privind rasa și etnia studenților „doar în scopuri statistice și nu sunt utilizate pentru admitere”.

De asemenea, universitatea a afirmat că, de la adoptarea propunerii 209, și-a adaptat regulile de admitere pentru a se conforma legii.

Procesul de luni vine în contextul respingerii de către Curtea Supremă a SUA, în iunie 2023, a acțiunii afirmative la colegii și universități, prin care s-au anulat programele de admitere bazate pe criterii rasiale de la Universitatea Harvard și Universitatea din Carolina de Nord.

De asemenea, acest proces vine într-o perioadă în care multe companii reduc inițiativele privind diversitatea, criticate de președintele american Donald Trump și de mulți alți conservatori.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, o țintă frecventă a criticilor lui Trump, este unul dintre cei dați în judecată în procesul inițiat luni.

Proces susținut de avocați conservatori

Students Against Racial Discrimination afirmă că a fost fondată în 2024 pentru a „restabili meritocrația în mediul academic” și pentru a combate eforturile de a subordona meritul academic considerentelor de diversitate.

Procesul intentat la tribunalul federal din Santa Ana, California, urmărește să împiedice Universitatea din California să utilizeze rasa în admiterea studenților și să numească un monitor judiciar care să supravegheze deciziile de admitere.

Printre avocații grupului de studenți se numără și câțiva de la organizația America First Legal, fondată de Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al lui Trump, și Jonathan Mitchell, cunoscut și pentru susținerea cauzelor conservatoare.

foto: © Ken Wolter | Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro