Universitatea Mang&Standford. Ghidul absolventului

Romania s-a imbogatit cu doua titluri academice acordate de Universitatea Mang&Standford: „Doctor la innot in minciuna” si „Mang cum laude pentru plagiat”. Corina Dumitrescu, rectorul imposturii academice, a reusit uluitoarea performanta de a demisiona inainte de a ajunge ministrul educatiei. Ioan Mang, xeroxul uman prins cu studii copy paste, a rezistat eroic noua zile si a plecat. Ce s-a intamplat? Ce forte oculte s-au pus in miscare astfel incat Romania a schimbat la educatie doi ministri in nici o luna? Cine si cum a reusit performanta sa ingenuncheze Guvernul Ponta, sa gaseasca atatea pete in „cel mai cinstit guvern”, sa-l arunce in supremul ridicol?

Va trebui, totusi, sa recunoastem: a fost mana generalului Google.

Nu s-au pus in miscare conspiratii universale, n-avem de-a face cu nici o cabala. Cele doua nominalizari la educatie trimise in neant s-au dovedit, culmea, monumente de ignoranta. Ei, Dumitrescu si Mang, sunt doua nume invinse de propria prostie. Obisnuiti sa evolueze in societati inchise, in spatii perfect controlate, cu reguli falsificate, cu valori rasturnate, unde minciuna si impostura sunt mereu premiate, cei doi s-au facut de ras in clipa in care au pasit in afara universului lor.

Daca dai la o parte timpeniile din CV si biografie nu ramane mare lucru. Niste politruci descurcareti, cam depasiti de vremuri si cam atat.

N-au inteles ca minciuna are picioare extrem de scurte intr-o lume dezbracata rapid de orice secrete cu ajutorul internetului. Ei si politicienii care i-au promovat au picat testul la prima examinare pe bune realizata simplu si direct de orice particular de buna credinta. Victor Ponta are „meritul” de a-i fi gasit, nominalizat si retras la timp. Daca nu i-ar fi expus la functii atat de inalte n-am fi aflat niciodata de ce sunt in stare.

Nu e bine deloc ca Victor Ponta a incercat sa insele opinia publica. Ca fost procuror stie ca tentativa se pedepseste si ea, complicitatea la fel.

De fapt, cred ca sunt primii ministri dati jos la noi in principal datorita mobilizarii pe net. Totul a inceput de la comentariile unor cititori, de la dezvaluiri pe site-uri de stiri, de la o comunicare rapida pe net. Mang si Dumitrescu sunt primele victime majore ale unei forte noi pe care politicienii depasiti de vremuri n-o pot intelege nicicum.

Este forta internetului, a unui nou model de societate civila activa online. Aici s-au mutat centrele, sursele, ponturile si instrumentele eficiente de investigatie.

De pilda, in cazul Corinei Dumitrescu, cititorii HotNews.ro au fost cei care si-au aratat nedumerirea in postari in ziua nominalizarii anuntate de Victor Ponta. La articolul Cine este Corina Dumitrescu – propunerea guvernului Ponta pentru functia de ministru al Educatiei, un cititor care semneaza Naceaev scrie: „Universitatea Standford?! Nu cumva Stanford? … „. Alt cititor care semneaza XY ii raspunde: „Si e de fapt StanDford cam ca Adibas, Panasoanic, Mike si alte marci de renume international :)”.

De aici pana la o solicitare oficiala trimisa de reporterul HotNews.ro, Attila Biro, Universitatii Stanford n-a mai fost decat un pas. HotNews.ro nu are puterea si influenta unei televiziuni de stiri, dar nu poate fi ignorat. Raspunsul Universitatii americane publicat de HotNews.ro a fost urmat de noi explicatii din partea Corinei Dumitrescu care s-au dovedit a fi tot nefericite.

Realitatea TV a continuat investigatia si a demontat ceea ce s-a dovedit a fi o noua exagerare: pretinsele studii la Institutul Hoover.

S-a creat rapid o masa critica, o presiune publica in fata careia premierul Victor Ponta a cedat intelept. Ideal era sa caute mai bine prin CV-uri. A urmat al doileal ministru al educatiei: Ioan Mang. L-au dovedit plagiator in timp record, cu probe zdrobitoare si admirabila tenacitate, doi prestigiosi colaboratori ai platformei de opinii Contributors, gazduita de HotNews.ro: Stefan Vlaston si Razvan Orasanu. Cei doi au luat legatura rapid (tot pe net, evident, ca sa nu se mai tot mire Mang, altminteri mare specialist in calculatoare) cu cercetatori din Israel si Japonia. Ei sunt cei care au pus verdictul de plagiat fara drept de apel. Aceste dovezi irefutabile au fost preluate ulterior de PDL, care a exploatat politic un caz flagrant.

Oricat a incercat premierul Ponta sa traga de timp, cerand Academiei Romane sa se pronunte daca se poate undeva la calendele grecesti, verdictul fusese dat deja cu probe si dovezi convingatoare, puse pe masa de Vlaston si Orasanu, de cercetatorul japonez si de catre cel israelian, de programe soft, de cititori, de un public mobilizat in special online.

In aceste cazuri, televiziunile au amplificat un scandal perfect legitim, nu l-au creat in mod artificial, cum le mai sta in obicei.

„Cel mai cinstit guvern” se facuse deja suficient de ras in plan intern si in plan extern. Victor Ponta a realizat, probabil, penibilul situatiei pe care tot el o generase. Sa astepti verdictul Academiei intr-un caz banal de copy-paste e ca si cum ai intreba la NASA daca e adevarat ca Pamantul sa invarteste in jurul Soarelui.

Adica plagiatul este, de regula, ceva de domeniul evidentei. E suficient apelul elementar la bunul simt.

Cum s-a ajuns, totusi, aici? Partidele romanesti nu s-au adaptat la transparentizarea totala a societatii, nu au inteles inca forta internetului si noua societate civila mutata in online. Politicienii pot controla televiziuni, pot manipula, pot minti o vreme, dar nu pot cenzura tot internetul. In paranteza fie spus: remarcabile eforturile Antenei 3 de a spala cu tone de detergent cele doua cadavre politice. Din fericire, manipularile s-au dovedit perfect inutile.

Nu mai pot reduce o intreaga societate la tacere. Cele doua nominalizari esuate la educatie mai arata ca partidele vor trebui sa se adapteze la un nou tip de societate, la democratia interactiva, daca vor sa supravietuiasca. Informatiile circula astazi cu viteza luminii, sunt accesibile oricui si oricine le poate propaga fara sa aiba neaparat nevoie de un ziar propriu sau acces intr-un studio tv.

Nu mai pot fi cenzurate la fel ca acum zece ani, pe vremea guvernarii Nastase. Tacerea de atunci nu mai e posibila azi.

Televiziunile au incercat in cateva randuri sa boicoteze dezvaluiri sau anchete incomode aparute online. Cazul vizitei lui Geoana la Moscova este cel mai elocvent. Atunci posturile TV au ingnorat aproape trei zile un mare subiect. Insa adevarul, odata eliberat pe site-uri, retele de socializare, bloguri, etc nu mai poate fi oprit.

Si daca adevarul este ca Universitatea Mang&Standford are mai multi absolventi decat ne putem imagina? Daca adevarul trist este ca Mang si Dumitrescu sunt doar primii dintr-o lista? Daca impostura si minciuna au colonizat de fapt in masa critica politica romaneasca, inclusiv “Cel mai cinstit guvern”. Daca se vor mai fi gasit ministri prin guvernul Ponta abonati la titlul „Mang cum laude pentru plagiat” si „Doctor la innot in minciuna”? Si daca se va dovedi ca avem de-a face cu un fenomen? Premierul Victor Ponta a setat un standard, a stabilit precedente.

Corect ar fi sa tina seama de ele si pe viitor, sa ramana consecvent si sa inteleaga ca ochiului vigilent al generalului Google nu-i scapa prea multe, nici macar propria biografie.